BUCUREŞTI, 13 mart – Sputnik, Doina Crainic. Olanda tocmai a decis să interzică întrunirile publice mai mari de 100 de persoane din cauza pandemiei de coronavirus. Cum va afecta acest lucru concursul Eurovision Song Contest 2020, programat să aibă loc la Rotterdam?
Pregătirile pentru Eurovision 2020 continuă conform planului și nu a fost luată încă nicio decizie cu privire la posibilitatea anulării concursului, a spus membrul consiliului municipal responsabil cu turismul din Rotterdam, Said Kasmi.
„Cred că va trebui să se analizeze la jumătatea lunii aprilie cum stau lucrurile atunci. Deci mai avem suficient timp”, a spus acesta, potrivit eurovisionworld.com.
Organizatorii vor începe să construiască scena Eurovision în interiorul arenei Ahoy din Rotterdam în prima săptămână a lunii aprilie, iar o decizie va fi luată înainte de începerea construcției, potrivit primarului Rotterdamului, Ahmed Aboutaleb.
Uniunea Europeană de Radiodifuziune, EBU, ia în calcul diferite scenarii privind organizarea și desfășurarea Eurovision 2020. Totul depinde de evoluţia pandemiei și de răspândirea coronavirusului în Olanda și în restul Europei.
Site-ul eurovisionworld.com prezintă şase posibilităţi cu privire la organizarea Eurovision 2020:
1. Fără modificări - Eurovision 2020 va fi organizat conform planului;
2. Fără audiență, arenă – un număr limitat de spectatori / fără audiență (în arenă);
3. Fără audiență, studio TV - difuzarea Eurovisionului într-un studio TV fără audiență;
4. Transmitere națională - fiecare țară va difuza melodia din locația proprie;
5. Amânare - cu o serie de opțiuni posibile;
6. Anulare - această opțiune nu este luată în calcul momentan.