Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Analist: ”UN SINGUR PREMIER e salvarea, dar Iohannis nu-l va propune, din orgoliu”

© AP Photo / Octav GaneaKlaus Iohannis
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Reiese clar ce guvern va propune Iohannis, punând orgoliul său politic înaintea pericolului care pândește România – epidemic și economic”

BUCUREȘTI, 12 martie - Sputnik, Evan Răutu. Așa cum se știe, Iohannis a solicitat ”imperativ” Parlamentului să ”lucreze cu celeritate, astfel încât săptămâna viitoare să fie învestit un Guvern cu puteri depline”.

Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Politică
Prima reacție a lui Iohannis după renunțarea lui Cîțu – decizie de ultimă oră

Totodată, Iohannis a anunțat că mâine, la ora 13.00, declanșează consultările cu partidele, deoarece ”Nu avem niciun moment de pierdut”.

Este evident că respectivele consultări sunt doar o formalitate, Iohannis nu dă doi bani pe acest proces, spune analistul Sputnik, Dragoș Dumitriu.

”Să observăm două aspecte ale declarației lui Iohannis: primul – laudele la adresa Guvernului Orban”, spune Dumitriu, referindu-se la ce a spus Iohannis: ”România are, în acest moment, un Guvern care funcționează, Guvernul Orban, care a dovedit că acționează cu toată hotărârea și responsabilitatea și ia toate deciziile necesare pentru a stopa răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus”.

Tupeul și impostura lui Iohannis și a liberalilor sunt șocante, spune Dumitriu – ”ei doreau să-l demită pe singurul om calificat din această bătălie, Raed Arafat, iar acum se laudă că ”datorită acestor măsuri, chiar dacă mai drastice, dar luate la timp, în România numărul infectărilor a rămas destul de mic”.

”În al doilea rând, Iohannis a spus clar - săptămâna viitoare să fie învestit un Guvern cu puteri depline, un guvern împreună cu care pot să mă dedic sută la sută combaterii efectelor răspândirii noului coronavirus, având atunci la dispoziție toate pârghiile pentru a lua măsurile ce se impun”, atrage atenția Dumitriu.

Ori, spune analistul, din această declarație reiese clar că „Iohannis va propune un guvern PNL, punând orgoliul său politic înaintea pericolului care pândește România – epidemic și economic”.

Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Politică
Prima reacție a lui Iohannis după renunțarea lui Cîțu – decizie de ultimă oră

”Iohannis îl va numi pe Orban, pentru că nu va exista opoziție în acest moment de criză și nici atac la CCR, sau poate pe generalul Ciucă, un personaj mult mai respectabil și susținut de SUA”, spune analistul Sputnik, care comentează – ”Oricum, doi oameni fără legătură cu gravele probleme ale funcției în aceste momente”.

În opinia analistului, Iohannis va duce țara într-un mare necaz, ”punând nepricepuți la ministere, menținând o linie servilă față de Occidentul care nu ne va ajuta și nu ne va menaja deloc nici în criză, nici după”.

„Șansa noastră în bătălia cu epidemia este Arafat, din păcate nu același lucru va fi în bătălia economică, unde Iohannis face un joc politic orgolios și perdant”.

În opinia analistului Sputnik, singurul premier capabil să scoată România din criza economică posibilă este „Victor Ponta, cel care a mai făcut așa ceva după 2012, deschizând țara și către Est”.

”În plus, Ponta este acum într-o postură de neutralitate politică față de marile partide”, spune Dragoș Dumitriu, care însă crede că „Iohannis nu va recunoaște niciodată valoarea fostului său contracandidat”.
Fluxul de știri
0