Tocmai de aceea „elitele” globaliste au orchestrat funcționarea mecanismelor financiare astfel încât să asigure dominația dolarului american, valuta din țara pe care ele o controlează cel mai bine. În ultima perioadă au apărut însă semnale evidente că actualul sistem financiar, care urmărește să înrobească toate națiunile, este pe cale să colapseze. O spun nu doar cei care cunosc resorturile ascunse ale sistemului, dar și reprezentanții oficiali ai multor state.
Voi urmări în acest articol să prezint o serie de date semnificative ce indică faptul că o resetare globală a sistemului financiar este iminentă. Pentru a înțelege mai bine dinamicile specifice, este util să începem cu un scurt istoric al modului în care a fost fundamentat stabilimentul financiar aflat încă în desfășurare.
Crearea sistemului financiar internațional bazat pe dolar
Din motive care au fost în principal legate de rațiuni de securitate, după al Doilea Război Mondial puterile învingătoare au convenit să își conserve o importantă parte din rezervele lor naționale de aur în America. Mai exact, la Banca Federală a Rezervelor (FED) din New York. În lumea postbelică, acest lucru apărea ca fiind cât se poate de justificat: nu numai că Statele Unite erau atunci cea mai bogată și mai prosperă națiune din lume, dar America era, de asemenea, foarte bine protejată de orice atac exterior prin faptul că se afla între două oceane.
Așadar, în iulie 1944, reprezentanți ai 44 de națiuni aliate s-au întâlnit în Bretton Woods, New Hampshire, într-un efort de a crea o nouă ordine economică globală. Cu o mare parte a economiei țărilor participante distruse de război, Statele Unite, care suferiseră cele mai mici pierderi în conflagrație, apăreau atunci ca noul lider economic mondial. Ca țară relativ tânără și impetuoasă din punct de vedere economic, SUA a devenit atunci proaspătul înlocuitor al fostului hegemon al lumii, Marea Britanie, ruinată de datorii și de război.
Pe lângă introducerea unui număr de agenții financiare globale (Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, Organizația Mondială a Comerțului și altele), întâlnirea istorică de la Bretton Woods a creat, de asemenea, un standard internațional monetar garantat prin echivalarea sa în aur, care s-a bazat în mare măsură pe dolarul american. S-a stabilit ca în cadrul comunității economice mondiale dolarul SUA să fie considerat complet convertibil în aur, la o rată fixă de 35 de dolari pe uncie. Această convertibilitate internațională în aur a potolit îngrijorarea cu privire la regimul ratei fixe și a creat un sentiment de securitate financiară între națiuni în stabilirea valorii fiecărei monede prin raportarea la dolar. Totul părea în regulă, nimeni nu se simțea constrâns pentru că, la urma urmei, dacă o anumită națiune nu se mai simțea confortabil în ideea de a face tranzacții în dolari, ea putea cu ușurință să-și convertească/schimbe dolarii înapoi în aur și să facă tranzacțiile în acest al doilea mod, care era totuși mai dificil. Acordul de la Bretton Woods a contribuit la refacerea unei stabilități atât de necesare după război în sistemul financiar. Dar, atenție, a realizat și un alt lucru foarte important: a generat implicit o cerere globală puternică pentru dolari americani, ca mijloc preferat de schimb. Pentru că – nu-i așa? – era mult mai complicat să faci plăți în monede și lingouri de aur.
În acest punct devine necesar să clarific un aspect: sistemul global financiar nu avantajează Statele Unite ca stat, ci doar „Elita” financiară internațională, care și-a stabilit centre de control global în această țară. Așa cum voi detalia în continuare, SUA însăși este o țară îngenuncheată și dominată prin scamatorii financiare.
Ce reprezintă dolarul american?
Dolarul este o bancnotă emisă de banca Rezervei Federale (FED), un cartel privat ce are puterea și autoritatea de a transforma pur și simplu hârtia în bani. Această putere a fost statuată în Legea privind rezervele federale din 1913 (Federal Reserve Act, 1913, Section 16 [1]. De fapt, Banca Federală nu doar că „produce” bani din nimic, dar îi și împrumută guvernului SUA cu titulatura de „Note ale Rezervei Federale”. Iar pentru acest împrumut, desigur, percepe și o dobândă, a cărei rată tot FED o stabilește. Evident, cu cât sumele sunt mai mari, cu atât dobânzile sunt mai uriașe. Așa se face că Statele Unite au căzut în această capcană și au început să acumuleze datorii colosale.
Înțelegând foarte bine că acest sistem financiar înrobește și distruge economia americană, în anul 1963, preşedintele J.F. Kennedy a emis un ordin executiv (ordinul cu nr. 11110) prin care a autorizat Trezoreria SUA să tipărească dolari. El urmărea în felul acesta să stopeze frauda prin care Federal Reserve extorca poporul american prin bani falși pentru care lua și dobândă. După cum știm, la foarte scurt timp după ce a semnat acest ordin, în noiembrie 1963, J.F. Kennedy a fost asasinat și în câteva luni întreaga autoritate a tipăririi dolarilor a trecut de la Departamentul de Trezorerie – așa cum stabilise Kennedy – înapoi la Banca Rezervelor Federale. De atunci toate bancnotele emise de FED au inscripționate (de obicei în partea de sus) mențiunea „Notă a Băncii Federale”.
Lucrurile au mers și mai departe pentru că FED era încă limitată de asumarea de a menține condiția ca dolarii să aibă acoperire în aur. În data de 15 august 1971, președintele american Richard M. Nixon a șocat piața globală atunci când în mod oficial a pus capăt convertibilității internaționale a dolarilor americani în aur, anulând astfel acordul Bretton Woods. Din acel moment moneda americană a devenit „monedă fiat” (o entitate abstractă, care nu mai este susținută de vreo valoare fizică).
Este important să înțelegem că prin anularea acoperirii în aur a dolarilor, Washingtonul a afectat nu numai politica economică americană, ci și politica economică globală. În sistemul Bretton Woods toate monedele își echivalau valoarea în raport cu dolarul. Iar dolarul își deriva valoarea din prețul fix stabilit al rezervelor de aur. Dar când valoarea dolarului a fost detașată de aur, el a devenit ceea ce economiștii numesc o „monedă plutitoare” (floating currency). Prin termenul „plutitor” se înțelege că moneda nu este atașată și nici nu își derivă valoarea dintr-un standard fizic, extern. Termenul cel mai utilizat este „fiat money” sau în limba română „monedă fiduciară”. Bineînțeles, de când dolarul a devenit o monedă „plutitoare”, și restul monedelor care anterior fuseseră echivalate în dolari, au devenit la rândul lor „valute plutitoare” (monede fiat).
Referințe
1.Fraser –Discover Economic History, Dismal Facts: Federal Reserve Notes, 25 octombrie 2018, https://insidefraser.stlouisfed.org/2018/10/federal-reserve-notes/
