BUCUREȘTI, 10 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Acest proiect mai trebuie să treacă de Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.
În ședința din 4 februarie 2020, Guvernul a reglementat, prin Ordonanță de Urgență, desfășurarea recensământului populației și locuințelor în anul 2021.
Potrivit Ordonanței de Urgență, recensământul are ca obiectiv producerea de statistici oficiale naționale și europene, sub forma unor indicatori statistici, privind numărul și distribuția teritorială a populației rezidente, a structurii demografice și socio-economice, date referitoare la gospodăriile populației, precum și la fondul locativ, condițiile de locuit ale populației și clădirile în care se situează locuințele, informează evz.ro.
De asemenea, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență se constituie Comisia Centrală pentru recensământul populației și locuințelor.
Facem precizarea că recensământul se desfășoară etapizat în perioada iulie-noiembrie 2021, iar momentul de referință al recensământului este ziua de 1 mai 2021, potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență.