Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Măsură extremă fără precedent: Întreaga Italie, sub zonă roșie

© AP Photo / Andrew MedichiniPersonalul Crucii Roșii se pregătește pentru transportul unui pacient cu Coronavirus în timpul unei simulări, Roma
Personalul Crucii Roșii se pregătește pentru transportul unui pacient cu Coronavirus în timpul unei simulări, Roma - Sputnik Moldova-România
Abonare
La o zi după ce nordul Italiei a fost blocat din cauza epidemiei de coronavirus COVID-19, premierul Giuseppe Conte a impus carantină în întreaga ţară, restricționând circulația și interzicând adunările publice.

BUCUREŞTI, 10 mart – Sputnik, Doina Crainic. Măsura fără precedent a fost anunțată de Conte luni seara şi vine după ce numărul de decese în Italia din cauza coronavirusului a crescut cu aproape 100, potrivit RT.

Numărul de decese a ajuns luni de la 366 la 463, în timp ce numărul total de cazuri a crescut de la 7.375 la 9.172.

„Nu va fi doar o zonă roșie. Va fi întreaga Italie”, a declarat Conte, referindu-se la restricțiile impuse în nordul țării în weekend.

Restricțiile vor intra în vigoare marți dimineață, a spus Conte. Acestea includ o interdicție generală a oricărei adunări publice, a evenimentelor sportive și a deplasărilor în toată Italia.

Shebekino customs checkpoint on Russian-Ukrainian border. File photo - Sputnik Moldova-România
Societate
România suspendă transportul rutier și feroviar cu Italia

Cetățenilor li s-a recomandat să rămână în case, cu excepția cazului în care este absolut necesar să meargă la serviciu sau dacă e vorba de o urgență. În ciuda restricțiilor, transportul public va continua să funcționeze, a spus premierul.

Perioada în care vor fi închise școlile și universitățile din toată țara a fost prelungită până pe 3 aprilie.

Decizia lui Conte a extins eficient măsurile împotriva coronavirusului implementate în nordul țării duminică. Nordul Italiei - în special regiunea Lombardiei - este centrul focarului, iar majoritatea deceselor sunt în această regiune.

Italia se confruntă cu cel mai grav focar de coronavirus din Europa, fiind o situaţie similară celei din Iran și Coreea de Sud, celelalte două țări din afara Chinei care sunt cele mai afectate de epidemie.

Fluxul de știri
0