Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Scandal monstru: Gabi Firea - 2 plângeri PENALE cu nume grele din politică, acuzație gravă

© Sputnik / Miroslav RotariGabriela Firea
Gabriela Firea  - Sputnik Moldova-România
Abonare
Este vehiculată ipoteza unei acțiuni de compromitere a Gabrielei Firea, concomitent cu anunțarea susținerii candidaturii lui Nicușor Dan de către PNL

BUCUREȘTI, 9 mart - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Scandalul poluării din Capitală într-o fază nouă – a dovezilor că nivelul poluării de săptămâna trecută provine activitatea unor unități din subordinea Guvernului! În aceste condiții, primarul Capitalei, Gabriela Firea, arătată ca vinovată de Violeta Alexandru, atacă acum și amenință că va depune plângeri penale pe numele a doi miniștri – cel al Mediului, Costel Alexe, și cel al Economiei, Virgil Popescu.

În emisiunea ”Subiectiv” de la Antena 3, Gabriela Firea a arătat că s-au ars peste 260 de tone de păcură în perioada 27 februarie – 3 martie - și de acolo a provenit poluarea reclamată în Capitală.

”În primă fază, Ministerul Economiei a ieșit prin reprezentanți și Elcen și a spus că nu au ars păcură, au ars doar gaze – dar ministrul Economiei, întrebat de parlamentari, a fost nevoit să recunoască faptul că a ars și păcură”, a spus Firea, demonstrând, cu date clare, consumul total: ”260 de tone”.

Pe 1 martie, când a fost incidentul, s-au ars 40 de tone și a doua zi, ”după poluare și toate semnalele cetățenilor și ONG-urilor nu s-au liniștit și în data de 2 martie au ars 61 de tone, mai mult decât cu o zi înainte”, a explicat Firea, exclamând – ”O inconștiență crasă!”.

”Dacă domnul ministru al Economiei mai rămâne ministru este o pată pe întregul Guvern – iar dacă domnul ministru al Mediului mai rămâne ministru după faptul că îi minte pe cetățeni este o pată pe obrazul întregului Guvern”, a spus Gabi Firea.

Gabriela Firea e decisă să treacă la acțiune - depune plângeri penale pe numele celor doi miniștri și cere ”autorităților statului să facă anchetă”.

”Săptămâna viitoare (aceasta, n.n.) depunem plângere penală și pe numele ministrului Economiei Virgil Popescu, candidat la CJ Mehedinți, și pe numele domnului ministru al Mediului, Costel Alexe, candidat la președinția CJ Iași, miniștri în funcție ai cabinetului demis, propus, că nu se mai știe ce se întâmplă”, a anunțat Firea.

Iar „nucleara” ar putea apăra dacă Firea are dreptate și organele de anchetă solicitate vor vedea ”dacă a fost un accident întâmplător, din dorința Elcen de a economisi gaze și să ardă păcură, când era cald afară și nu era cazul să se folosească păcură care este intens poluatoare, sau au făcut intenționat acest lucru, probabil angajații Elcen și de la CET Grozăvești vor spune adevărul”.

Menționăm că în mediul on line este vehiculată ipoteza unei acțiuni de compromitere a Gabrielei Firea, concomitent cu anunțarea susținerii candidaturii lui Nicușor Dan de către PNL. În paralel, este de menționat și prezența unor interese dubioase, mafiote, la gropi de gunoi din jurul Capitalei – cu legături în Occident – fapt reclamat și de Andrei Caramitru, de exemplu.

Fluxul de știri
0