Fiul Sorinei Pintea, adevărul despre mama sa. Ce așteptări are fostul ministru

Abonare
Ionuț Pintea a declarat că nu poate comenta o anchetă în curs, dar a vorbit, în schimb, despre ceea ce făcea mama sa înainte de a fi închisă. Declarațiile au fost făcute la Curtea de Apel București.

BUCUREȘTI, 6 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Astăzi, Curtea de Apel București a judecat contestația depusă de Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății față de decizia de arestare preventivă, iar instanța urmează să ia o hotărâre.

Sorina Pintea - Sputnik Moldova-România
O primă victorie în cazul Sorina Pintea

Avocatul fostului demnitar a precizat că Pintea a solicitat revocarea arestării ca să se interneze în spital, nu pentru a merge acasă.

„Am cerut revocarea arestării fără alte măsuri, iar în subsidiar luarea măsurii controlului judiciar care să îi permită să meargă să se interneze direct în spital. Solicitarea ei nu e de a se duce acasă, ci de a se interna pentru a fi tratată de medici fără a-i fi frică de repercusiuni, fără să fie tratată sub presiune”, a precizat avocatul Sorinei Pintea.

Acesta a adeclarat că este inadmisibil faptul că analizele medicale de la Sfânta Maria au fost prezentate mai întâi cadrelor de poliție.

Ionuț Pintea, fiul fostului ministru, a precizat, la Curtea de Apel București, că nu poate comenta o anchetă în curs și că mama sa muncea foarte mult, aceasta plecând dimineața și reîntorcându-se acasă abia seara pe la ora 23.00.

”Mama mea nu s-a plâns niciodată că are nevoie de bani, pentru că noi trăim simplu. Noi trăiam ca orice familie medie din România. Eu lucrez la o companie privată. Trăim normal. Mi-a spus că este bine și așteaptă să vină acasă”, a declarat Ionuț Pintea.

Acesta a adăugat că avocații și tatăl său vitreg i-au dus fostului demnitar mâncare ”corespunzătoare”, el subliniind că știe că în arest nu există un regim, iar acest fapt reprezintă o problemă, mai ales că are voie să primească pachet doar o data pe lună, iar alimentele se alterează în timp.

Fluxul de știri
0