BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Statele Unite, Rusia și Marea Britanie au desecretizat mii de pagini ale documentelor legate de negocierilor pentru Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), a declarat joi jurnaliștilor adjunctul secretarului de stat al SUA pentru neproliferare, Christopher Ashley Ford.
Pe 5 martie se împlinesc 50 de ani de la intrarea în vigoare a acestui document internațional.
Ford a relatat jurnaliștilor că în legătură cu jubileul NPT, cele trei țări vor organiza un eveniment la New York. În afară de aceasta, se planifică publicarea “a unui șir de documente care în trecut au fost secretizate”. Ford consideră că acest lucru va face lumină asupra modului în care au decurs negocierile pentru fiecare document, va arăta diferențele în pozițiile părților, în special, în problema dezarmărilor. “Unele din aceste divergențe nu mai există”, a adăugat oficialul american.
Ford a anunțat că SUA vor desecretiza “mii de pagini”.
NPT a intrat în vigoare în 1970, fiind un tratat multilateral, scopul căreia este limitarea proliferării armelor nucleare. Potrivit Tratatului, statele care nu dispun de arme nucleare se angajează să nu procure astfel de arme, iar statele care dispun de forțe nucleare, se angajează să desfășoare un proces de dezarmare. În același timp, state pot obține accesul la tehnologiile nucleare în scopuri pașnice cu anumite garanții.
În fiecare cinci ani ONU efectuează o evaluare a NPT. Următoarea conferință de evaluare urmează să aibă loc în primăvara a acestui an. NPT a fost semnat de 191 de state ale lumii.