BUCUREȘTI, 4 martie - Sputnik, Dragoș Dumitriu. După cum s-a anunțat, azi președintele Iohannis a primit premiul ”Coudenhove-Kalergi”. Premiul a fost înmânat de către prinţul Nikolaus von Liechtenstein, preşedintele Societăţii Europene Coudenhove-Kalergi, în prezența lui Donald Tusk, fost preşedinte al Consiliului European, a unor politicieni din PNL, USR și PMP, a directorului SRI, Eduard Hellvig, precum și a unor diplomați.
O prezență deosebită a fost președintele Emil Constantinescu, primul deținător român al premiului ”Coudenhove-Kalergi”, primit în 1998, după ce în 1997 semnase tratatul de bună vecinătate cu Ucraina, la impunerea UE și SUA, ca o condiție a admiterii în NATO și UE. (A se citi în acest sens și memoriile fostului ambasador SUA în România, Alfred Moses, precum și articolele fostului ministru de externe Adrian Severin). Prin tratat, România renunță la pretențiile asupra teritoriilor istorice românești, ocupate acum de Ucraina.
De fapt, legat de părintele pan-europenismului, contele Richard Nikolaus von Coudenhove-Kalergi, este legată ideea unei asimilări a popoarelor originale europene, prin amestecul rasial cu rase asiatice și de culoare pentru a crea multietnicism.
Planul prevede și o limitare sau chiar o desființare a dreptului la autodeterminare al popoarelor, dar chiar și eliminarea națiunilor prin mișcări etnice separatiste sau migrații masive. Aceste date apar în lucrarea ”Praktischer Idealismus” (Idealism practic), scoasă în 1925.
Ca atare, decernarea acestui premiu este privită cu scepticism de personalități din zina național-suveranistă, iar principalul exponent al curentului, avocatul Dan Chitic a scris un text fulminant: ”Iohannis e premiat de stăpânii și suzeranii săi”.
”E premiat pentru că a desăvârșit statutul de colonie al României în cadrul viitoarelor State Unite ale Europei”, scrie Chitic, completând ”E premiat de un austriac pentru că e sluga politică a Berlinului și servește interesele economice ale Austriei”.
Iar ca treaba să fie clară, avocatul suveranist îl acuză pe Iohannis: ”E premiat pentru că nu simte și nu e român... Premiat pentru că nu guvernează pentru România!”, scrie Dan Chitic.
În final, Dan Chitic transmite un mesaj și celor care îl susțin pe Iohannis: ”#sclaveți, fiți mândri! Aveți “Șef de stat” o slugă perfectă care guvernează în interesul suveranilor noștri!”.