BUCUREȘTI, 3 martie - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Decizie de urgență a țărilor UE în cazul noului val de migranți din Orient, pornit din Turcia către Grecia – cu ținta finală, țările occidentale.
Țările UE au comunicat astăzi Agenţiei europene de control la frontiere (Frontex) acordul lor de a contribui la o ”intervenţie rapidă pentru a ajuta Grecia în faţa afluxului miilor de migranţi veniţi prin Turcia”, anunță Agerpres.
În consecință, Consiliul de administraţie al Frontex anunțat că va sprijini complet Grecia în şi va acţiona în spiritul ”solidarităţii europen”, se menţionează într-un comunicat.
Consiliul Frontex este alcătuit din reprezentanţi ai poliţiei de frontieră din ţările membre UE şi ai Comisiei Europene.
De asemenea, într-un comunicat, statele UE confirmă că ”sunt pregătite să aducă contribuţii obligatorii corespunzătoare în cadrul structurii de reacţie rapidă şi să contribuie de asemenea cu material tehnic”, se mai spune în comunicat..
Agerpres anunță că ”Frontex a acceptat luni lansarea unei operaţiuni rapide în sprijinul Greciei” și a desfăşurat deja întăriri şi a ridicat nivelul de alertă în zona frontierei dintre Turcia şi Grecia.
Decizia este cel stupidă și nu rezolvă situația – nici cea umanitară, nici cea legată de pătrunderea și preluarea valului de emigranți din țările Orientului, devastate de atacarea SUA și NATO a Irakului (în baza unor acuzații și probe dovedite false), a Afganistanului (după controversata tragedie de la 11 septembrie), și de susținerea de către SUA a rebelilor din Siria, precum și a legăturilor SUA cu grupările care au devenit ulterior teroriste – în principal Al Qaeda.
Europa plătește acum toate aceste agresiuni internaționale, față de care nu a avut curajul să ia poziție – ci, dimpotrivă, le-a susținut.
Acum, în loc să decidă o susținere și o reconstruire a țărilor distruse (și) din cauza lor, țările UE sunt gata să accepte sacrificarea a sute de mii de emigranți, dintre care foarte mulți copii. În plus, valul de ură care se va naște în lumea islamică din această atitudine a țărilor UE va marca viitorul pe mulți de acum încolo.
O eroare istorică și o lipsă totală de conștiință a liderilor UE - care va fi plătită de generații de europeni nevinovați.