BUCUREȘTI, 2 martie - Sputnik, Evan Răutu. Acum puțin timp, legea care vizează vaccinarea obligatorie a copiilor a fost votată în Comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților, dar deputații au votat în unanimitate, introducerea acestui amendament.
Amendamentul prevede ca ăărinţii care nu vor să vaccineze copilul ”pot avea un motiv”.
”Dacă există o contraindicaţie definitivă sau temporară, au posibilitatea să refuze vaccinarea”, a explicat președintel Comisiei pentru Sănătate, Florin Buicu, care a explicat ”Există nişte mecanisme prin care, o dată la trei luni, li se va prezenta părinţilor care este situaţia, se va discuta cu ei, vor fi prezentate beneficiile legate de vaccinare”.
Deputatul citat a mai precizat că ”unt şapte vaccinări prevăzute în lege”, a explicat preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu.
Acum, proiectul de lege urmează să fie votat în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional. Reamintim că azi, în fața Parlamentului, a avut loc o manifestație de protest împotriva acestui proiect de lege.