Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Nebunie totală! Un medic din Iași se oferă voluntar să se infecteze cu CORONAVIRUS!

© Photo : Facebook / Răzvan ConstantinescuRăzvan Constantinescu
Răzvan Constantinescu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Medic: ”Prostovănimea lumii în care trăim nu pricepe nimic, se comportă ca o turmă, de aceea este ușor de manipulat”

BUCUREȘTI, 26 feb - Sputnik, Evan Răutu. ”Nebunia totală” nu e medicului în cauză, ci este ce a generat postarea sa, devenită mai virală decât… coronavirusul!

Cunoscut și apreciat  pentru postările sale pline de spirit, medicul primar Răzvan Constantinescu de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași aruncă o provocare fulminantă: ”Ca să-i lămuresc pe imbecilii care umblă cu chiloțeii pe nas prin aeroporturi, mă ofer voluntar să mă infectez cu virusul vieții”.

”Să vadă și ei un medic nevaccinat ”antigripal” (o tâmpenie, având în vedere polimorfismul virusurilor gripale) care nu moare, frate, deși ”a susținut ciuma roșie” (!)”, scrie Constantinescu în postarea intitulată ”GRIPA PENTRU PROȘTII ISTERIZAȚI”.

Și, așa cum vede Răzvan Constantinescu lumea de azi, așa și pare dacă te uiți atent: ”Prostovănimea lumii în care trăim nu pricepe nimic, se comportă ca o turmă, de aceea este ușor de manipulat”.

De fapt, ce nu poate înțelege ”prostovănimea” este că ”astfel de virusuri nu prezintă pericol vital decât pentru categoriile cu risc maxim: cirotici, neoplazici, vârste extreme, pacienți cu insuficiență cardiacă severă, BPOC, imunodeprimați (aș adăuga eu, și cei care s-au vaccinat aiurea pentru orice prostie)”.

”Generația ”i-phone” poartă barbă și glezne goale, mască de pânză pe facies, urlă că vrea nu știu ce țară ca afară, iese la proteste în mod ovin, se vaccinează în draci ca să-și facă rost de vreo leucemie și apoi se plânge că statul nu face nimic pentru ei, nu îi pune biberonul”, scrie ironic Răzvan Constantinescu.

 Mortalitatea gripei ”Covid-19” este de 2,4%, comparativ cu 2,1% cât a fost cea a epidemiei de gripă din 2018, arată medicul, întrebând în consecință: ”Și atunci de ce vă isterizați, glezno-barbișoanelor?”.

Ca o indicație valabilă, medicul recomandă – nu fără ironie – ”câteva sfaturi decente - deși redactate agramat (propoziții începute cu literă mare se încheie prin ”;”) - publicate de Societatea Națională de Medicina Familiei.

”Punctele 5, 7, 8 și 10 sunt cele mai importante”. Adică: nu luați medicamente antivirale și antibiotice decât dacă vi le prescrie medicul, utilizați masca dar dacă sunteți bolnav, produsele fabricate sau sosite din China nu sunt periculoase, animalele de companie nu transmit coronavirus.

Deci, un mesaj contra isteriei, contra prostiilor de care sunt pline Internetul și, din păcate, mass media.

Fluxul de știri
0