Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

”Școala Altfel”: Ministerul Educației și Cercetării, precizări de ultim moment

© Sputnik / Евгений Епанчинцев / Accesați arhiva multimediaЭкзамен
Экзамен - Sputnik Moldova-România
Abonare
Într-o adresă trimisă de MEC Inspectoratelor Școlare Județene se precizează clar faptul că activitățile planificate în cadrul săptămânii ”Școala Altfel” să se desfășoare în incinta școlilor, pentru a evita riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.

BUCUREȘTI, 25 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării spun că, având în vedere evoluția situației epidemiologice determinate de creșterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecții respiratorii acute și gripă în unitățile de învățământ, precum și atenționările Ministerului Sănătății și ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri, este necesară transmiterea unor măsuri către unitățile din teritoriu.

Este vorba despre limitarea/suspendarea/anularea tuturor activităților care implică deplasări în străinătate. În condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul școlar are obligația de a informa Direcția județeană de sănătate publică, anterior revenirii în țară, cu privire la destinație, durata deplasării și numele persoanei/persoanelor, informează MEC într-un comunicat.

Astfel, persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/adeverință medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase.

O altă măsură este limitarea la maximum, chiar suspendarea organizării oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare - simpozioane, conferințe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau național.

De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării recomandă ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în sediul/incinta unităților de învățământ. Îna cest fel,s e evită riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri, mai precizează reprezentații instituției.

Fluxul de știri
0