MOSCOVA, 18 feb – Sputnik, Irina Alksnis. “Niciodată să nu spui niciodată”. Anume așa a reacționat Gazpromul prin reprezentantul său oficial la declarația ministrului Energiei al SUA, Dan Brouillette, care și-a exprimat convingerea că Rusia nu va reuși să finalizeze de sine stătător construcția Nord Stream–2 din cauza lipsei tehnologiilor necesare.
Reputația țării noastre pe arena internaționale trece prin niște schimbări curioase.
Își păstrează actualitatea abordarea prin care se afirmă că Rusia este condamnată la un eșec. Comentariile ministrului american pornesc anume din logica unei astfel de paradigme comune. Totuși, aceasta devine tot mai puțin credibilă și în fiecare zi pierde tot mai mulți adepți.
Locul acesteia este ocupat de ideea tot mai răspândită că Rusia este incredibil de norocoasă, reușind să întoarcă în favoarea ei orice situație incomodă, iar cea mai dureroasă înfrângere - într-o victorie. I-am putea înțelegere partenerii noștri care sunt dispuși mai curând să pună succesele Rusiei pe seama norocului, decât să recunoască veridicitatea calculelor strategice ale Moscovei, lucrul metodic și perseverența în depășirea unor piedici din afară, dar și a propriilor greșeli.
Analizând starea lucrurilor din Rusia, pare mult mai interesant altceva: subestimăm o calitate a statului nostru – capacitatea de a-și “ține marca” în cazul unor evoluții negative.
Este într-adevăr bizar pentru că e vorba de așii politicii la orice nivel – de la cel municipal, până la cel global. Reținerea, corectitudinea și alegerea corectă a cuvintelor sunt obligatorii, cât de mult n-ai fi dezamăgit și cât de dure n-ar fi loviturile, pentru că o revărsare necontrolată a emoțiilor trădează o slăbiciune și oferă oponentului niște avantaje împotriva ta.
Totuși, respectarea de către Moscova a acestor reguli fundamentale în politica mondială ar putea fi considerată un fenomen unic.
Acum patru ani, tensionarea relațiilor dintre Turcia și Rusia, apropiată de actuala situație din jurul Idlib, a ajuns în atenția tuturor instituțiilor de presă, fiind însoțită de multiple prognoze alarmiste și panicarde despre pericolul unui conflict militar de proporții între state. Acum interesul față de astfel de lucruri a scăzut.
Acest lucru se explică prin faptul că în ultimul timp președintele turc și-a creat o imagine de lider național, care profită abil de oportunitățile create, însă nu face față prea bine provocărilor atunci când lucrurile nu evoluează așa cum se aștepta. Erdogan erupe cu tot felul de comentarii nervoase, cu o agresivitate sporită, iar la capitolul acțiunilor raționale pentru a schimba situația în favoarea lui sau pentru diminuarea daunelor are destule deficiențe.
O situație asemănătoare se observă și în cazul Belarusului. În ultimele luni Alexandr Lukașenko și-a pierdut vizibil renumele unui om de stat experimentat și înțelept, care știe să obțină cât mai multe beneficii pentru țara lui. Brusc, se constată că atunci când apar niște hopuri în calea relațiilor cu Rusia, experiența și înțelepciunea cedează în fața emoțiilor, fapt care scoate la iveală slăbiciunile și incapacitatea de a face față situației.
Anume aici se ascunde marea problemă a Turciei, Republicii Belarus și a altor state, ai căror lideri se manifestă în acest fel atunci când se confruntă cu dificultăți.
Într-adevăr, lumea se află într-o perioadă de tranziție. Pentru multe state a apărut o oportunitate de a schimba statutul și nivelul de influența pe arena internațională. Pentru Turcia și Polonia (dar și Rusia, de fapt) e o nouă șansă pentru realizarea unor ambiții de mare putere care era așteptată de mai mult timp. Însă pentru a atinge scopul propus este nevoie de un joc foarte abil cu cărțile din mână – cele politice, economice, militare și altele.
Accesele emoționale publice ale persoanelor oficiale și amenințările gratuite în formatul „ultima avertizare chineză” asigură un efect invers și durabil pentru țară.
În ultimii cinci ani Rusia s-a confruntat cu o multitudine de provocări, care amenințau cu un eșec total orice inițiativă. Însă chiar și în cele mai tensionate și critice momente, care au fost destule, Moscova a dat dovadă de reținere și o încredere în propriile forțe. Acum am putea doar ghici dacă conducerea statului într-adevăr avea astfel de sentimente sau doar “ținea marca” știind că nu are voie să-și arate public nici chiar și o aluzie la vulnerabilitate și îngrijorare.
În orice caz, rezultate sunt cunoscute. Podul de la Crimeea a fost construit (așa cum a fost și cazul podul energetic și alte obiecte de infrastructură importante). Substituirea mărfurilor de import în domeniul agricol a transformat țara într-un jucător important pe piața mondială. Operațiunea militară din Siria a adus o victorie și a oferit un nou rol țării în Orientul Mijlociu. Lista tuturor succeselor recente și actuale poate fi una foarte lungă.
Iată de ce expresia Gazpromului “niciodată să nu spui niciodată” este percepută acum nu ca o tentativă de a-și ascunde eșuarea proiectului, ci ca o abordare tipic rusească a unor probleme inevitabile: acestea trebuie, pur și simplu, rezolvate fără prea multe cuvinte mari, fără promisiuni amenințătoare și gratuite.
În pofida tuturor declarațiilor ale oficialilor americani de rang înalt, în Occident nimeni nu mai are îndoieli că Nord Stream–2 va fi finalizat și dat în exploatare. Rusia a demonstrat că nu aruncă vorbe în vânt.
Turcia (și nu doar ea) nu poate spune despre ea același lucru.
