În polemicile din scandalul provocat de numirea Irinei Rîmeș în calitate de ambasador al lui Brâncuși s-a amestecat totul – merele și perele. Înjuriile și frustrările, revarsate din diverse motive, au semănat atât de mult haos încât nu mai înțelegi care este problema adevărată, care este causa causalis și ce nemulțumește cu adevărat. Fiecare vede un mic fragment din tot peisajul, iar în tot amalgamul de opinii critice observăm niște mișcări haotice în spațiu. Unii s-au grăbit să spună că Irina Rîmeș a fost criticată pentru că e moldoveancă (așadar – e xenofobie!), pentru că e tânără (discriminare pe criteriu de vârstă!) sau pentru că e femeie (misogenie!). Nimic din toate acestea nu e adevărat.
De fapt, motivul inițial al nemulțumirilor a fost modul în care Ministerul Culturii a înțeles să promoveze valorile culturale - asemenea unui salam sau prafului de spălat. Or, cultura nu apelează la strategii de marketing (dacă știm să facem o diferență între showbiz și artă). Un om de cultură nu poate fi transformat într-un simplu „brand”, nu poate fi promovat cu selfie și postări în rețele de socializare. Nu poți compensa lipsa de educație apelând la niște abordări simpliste, prin care se cultivă și se încurajează, de fapt, analfabetismul funcțional.
De fapt, asta a și fost atitudinea ministrului Culturii – dacă toți tinerii sunt niște analfabeți funcționali, să le vorbim într-un limbaj adecvat acestui handicap. Ne plângem că tinerii stau prea mult cu telefoanele în mână, dar în același timp scoatem personalitățile istorice și culturale din manualele școale, pentru a-i îndemna să culeagă cultura din postările în rețele de socializare.
S-a făcut haz de prestația Irinei la conferința de presă, însă dacă am privi peste alte apariții la TV, vom observa că are un discurs destul de coerent, adică nicidecum nu poate fi trecută în categoria unei analfabete. Mai curând, stângăciile ei în exprimare și formulările nefericite pot fi puse pe seama unei atmosfere cu care nu este obișnuită – eveniment organizat de niște demnitari de stat. E firesc ca un artist să se simtă în apele lui pe scenă, pe platoul de filmare, la radio, însă să se dezorientează când e pus să vorbească într-un mediu de care este străin. Chiar și Vladimir Zelenski, care este un artist experimentat, s-a arătat destul de timorat la început, când era nevoit să vorbească din postura unui șef de stat, nu în cea de comediant. Chiar și un politician cu niște calități oratorice excepționale, obișnuit să țină discursuri înflăcărate de la tribuna parlamentului, s-ar dezorienta dacă ar fi pus să vorbească de pe scena, la un concert.
Așadar, ar fi o exagerare să-i ceri unei interprete să se manifeste la fel pe scenă și într-un context politico-birocratic.
De ce interpreta ar trebui să respingă o propunere venită din partea ditamai ministru, mai ales când e vorba de „un scop nobil”? Da, a fost o idee proastă, însă nu e menirea interpretei să aprecieze strategiile “celor mai mari”, cu atât mai mult să fie făcută responsabilă pentru inițiativele „geniale” din guvernul României.
Tânăra a devenit o victimă – pe de o parte a miopiei ministerului Culturii, pe de altă parte – un paratrăsnet care i-a ferit tocmai pe demnitari de furia legitimă a opiniei publice.
