Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Profesorii recunosc: acestea sunt cele mai ciudate reclamații primite de la părinți

© Sputnik / Павел Комаров / Accesați arhiva multimediaУчительница русского языка, литературы
Учительница русского языка, литературы - Sputnik Moldova-România
Abonare
Cadrele didactice au răspuns, pe Facebook, unei provocări: aceea de a mărturisi care au fost cele mai neobișnuite motive de supărare din partea părinților. Răspunsurile sunt fabuloase.

BUCUREȘTI, 15 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. În urmă cu câteva zile, am adresat, pe Facebook, o întrebare profesorilor din lista mea. Desigur, și părinții erau – și încă sunt – bineveniți să răspundă.

”Postare pentru  profesorii din lista mea: care au fost cele mai ciudate reclamații primite de la părinți?”, a fost întrebarea de pe Facebook.

Aceasta a fost preluată și într-un grup dedicat profesorilor și părinților, iar răspunsurile au fost de natură  să uimească pe toată lumea.

Astfel, un profesor de matematică a fost acuzat că face prea multe exerciții de, evident, matematică, iar elevii se plictisesc. Acei elevi erau la un profil de matematică.

”Că una dintre fetițele din clasa a opta se uită la băiatul doamnei și-l hipnotizează. În această situație, reclama că el nu se poate concentra și are note slabe”, a scris un cadru didactic.

Un profesor a fost tras la răspundere de părinți fiindcă… postează mult pe Facebook.

O reclamație interesantă – și total ruptă de realitate – a primit un cadru didactic căruia părinții i-au reproșat că nu face ore în timpul… concediului medical.

”Un părinte, după ce a analizat toate pozele făcute și toate filmulețele, cu diverse ocazii, clasei, a stabilit că se observă clar că eu nu manifest, în poze, aceeași afecțiune față de copilul lui vis-a-vis față de ceilalți copii”, a adăugat un dascăl.

Alți părinți au fost nemulțumiți fie că dascălul nu a scris pe lucrare rezolvarea corectă, fie că nu acordă măcar 10 minute fiecărui copil cu Cerințe educaționale specifice în oră, în condițiile în care erau 6 asemenea copii într-o clasă.

Fluxul de știri
0