BUCUREȘTI, 13 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. În conformitate cu Legea votată luni de Senat și aflată în promulgare la președintele Klaus Iohannis, dascălii vor putea să își facă jumătate din norma didactică din activități care nu puteau fi incluse, până acum, în aceasta.
Vorbim despre ore de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și ore de învățare remedială.
O modificare făcută la Articolul 263, alineatul 2, din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 dă posibilitatea oricărui profesor să-şi completeze sau chiar să-şi formeze norma didactică de 18 ore pe săptămână din/cu maximum 9 ore de pregătire cu elevii, informează edupedu.ro.
În forma nouă a Articolului 263, alineatul (2) din Legea Educației se prevede că ”în norma didactică prevăzută la alin. (1) se pot include ore de la disciplinele stabilite prin metodologia aprobată de Ministerul Educației și Cercetării și ore de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și ore de învățare remedială fără a depăși jumătate de normă de predare-învățare-evaluare, cu menținerea drepturilor salariale”.
Ele vor fi decise de fiecare unitate de învățământ sau de fiecare cadru didactic.
Precizăm că norma didactică este de 18 ore pe săptămână, iar profesorii sunt salarizați pe baza acesteia.