BUCUREȘTI, 7 feb – Sputnik. Președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko, a anunțat că la negocierile în format restrâns cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, la Soci a discutat despre unele momente istorice, precum și politica altor state post-sovietice.
“Într-adevăr, noi am discutat despre multe lucruri, am ajuns la profunzimile perioadei conviețuirii într-un stat comun, am discutat despre multe date și momente istorice, care sunt cunoscute”, a spus liderul belarus în ajunul negocierilor în format extins.
Potrivit lui Lukașenko, la întrevedere au fost abordate nu doar problemele de interes reciproc, dar și subiecte “care vizează mulți din vecinii noștri, statele din fosta Uniune Sovietică: acea politică pe care o promovează acum”.
“În general, am vorbit despre multe (în format restrâns), am ajuns la perioada contemporană și am decis să continuăm discuția nu tete-a-tete, ci să implicăm în proces și alți oameni”, a subliniat președintele Republicii Belarus.
El a menționat că în negocieri a fost făcută o pauză pentru că se poate reveni la unele probleme când vor sosi membrii delegației rusești, al cărui avion a fost nevoit să aterizeze în Mineralnîe Vodî din cauza intemperiilor.
“Cerul s-ar fi înseninat, iată de ce vom continua atunci discuția noastră, însă avem multe subiecte de discutat, multe lucruri la care trebuie să lucrăm”, a conchis Lukașenko.
Despre discuțiile între patru ochi dintre cei doi lideri a vorbit și Vladimir Putin, care și-a exprimat regretul că delegația rusă a fost nevoită să se rețină.
“Din păcate, delegația noastră nu a reușit să ajungă la întrevederea noastră. Sper că vremea va permite ca ei să ajungă mai târziu. Deocamdată putem să începem discuțiile, să discutăm despre problemele curente, să ieșim și în afara cadrului acelor probleme care sunt de cea mai mare actualitate”, a spus Putin la începutul negocierilor.
El a menționat că a avut deja discuții tete-a-tete cu Lukeșanko.
“Am discutat mai multe probleme cu Alexandr Grigorievici (Lukașenko) timp de o oră sau o oră jumătate, am abordat mai multe subiecte de interes reciproc”, a adăugat Putin.
“Iată de ce acum vom putea să continuăm într-un format extins, iar apoi vom aștepta și colegii noștri, trecând la runda a doua. Cred că ziua de azi va fi una foarte utilă”, a conchis liderul rus.