BUCUREȘTI, 6 feb - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Prima reacție semnificativă după decizia lui Iohannis de a-l numi din nou pe Orban premier a fost a liderului PSD Marcel Ciolacu.
În emisiunea ”Gândurile lui Cristoiu” de la Mediafax, Ciolacu a anunțat strategia – sesizarea CCR și așteptarea deciziei Curții. Cu alte cuvinte, blocarea votului pentru validarea cabinetului până la decizia CCR.
Declarația lui Ciolacu este însă ambiguă, fără o argumentație clară – și fără a fi spusă cu pra mare certitudine. ”Dacă eu am temei și voi sesiza CCR, vom aștepta decizia CCR”. Întrebarea e ce caută ”dacă” în această propoziție? Are sau nu ”temei” – adică are sens ideea lui Ciolacu – sau sunt vorbe goale?
”Președintele a ales o cale complicată, să prelungească o criză politică”, spune Ciolacu. ”Ei (PNL?) trebuie să modifice și programul guvernamental, altfel nu avem procedură completă”.
Iar Ciolacu se scaldă în continuare în ambiguități: ”Vom vedea dacă PSD se va prezenta la lucrări, la acel plen, cu votul. Mai puțin eu, care sunt președintele Camerei. Dacă nu e cvorum, nu se poate ține votul”.
”Vor fi convocate Birourile Permanente ca să se stabilească un nou program”, a spus Ciolacu, sugerând că și în Birourile permanente se va prelungi punerea pe ordinea de zi a votului de validare.
Dar, este evident pentru oricine cunoaște mersul lucrurilor în Parlament și politică, Marcel Ciolacu blufează, pentru că nu poate bloca mult timp validarea – chiar și numai pentru că reacția electoratului nu-i va permite.
Da, PSD va tergiversa votul – dar mecanismele nu sunt așa de ușor de ținut în frâu. Ca dovadă moțiunea – dovedită, practic, inutilă.
Să nu uită că dacă azi Ciolacu spune că ”Președintele a ales o cale complicată, să prelungească o criză politică” și vrea să acționeze la CCR numirea, același Ciolacu spunea ieri:
”Eu sunt ferm convins că președintele Klaus Iohannis va respecta Constituția - în cazul în care va exista altă majoritate sunt ferm convins că președintele va face desemnarea din respectiva majoritate”.
Deci, Ciolacu a dat-o bară cu ”încrederea” în Iohannis, la fel cum a gafat un personaj din zona Soros – servicii, complet nepregătit pentru funcția de premier – și care a atacat PSD în multe momente!
Pe scurt, soluția anti-Orban a lui Ciolacu pare la fel de valabilă ca alegerea lui Pricopie, mascarada revenirilor de tip Robert Negoiță, Grindeanu sau Gușă. Sau ca proiectul pentru sectorul 1 făcut pentru PSD de… Cristian Pârvulescu!
În concluzie, e de reținut o frază a lui Liviu Pleșoianu: ”Și-a bătut joc de toți care au votat demiterea lui Orban!”.
Închei cu întrebarea cheie: cu cine s-a consultat Marcel Ciolacu când la propus pe Remus Pricopie? Încep să cred că a consultat… propria conștiință!