BUCUREȘTI, 5 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Marcel Ciolacu, liderul interimar al Partidului Social Democrat, a anunțat că va cere desecretizarea stenogramelor din ședința de aseară, dar și că va sesiza Avocatul Poporului și Comisia de la Veneția.
”Îi felicit, între ghilimele, pentru acest record absolut de 25 de ordonanțe și 31 de hotărâri de guvern date într-o noapte. Categoric vom scrie mai mulți președinți de partide Avocatului Poporului să se sesizeze cu privire la OUG de modificare a sistemului electoral. O să sesizăm Comisia de monitorizare, dar și Comisia de la Veneția și, nu în ultimul rând, o să solicităm desecretizarea stenogramelor din ședința de azi noapte, să vadă și să citească toți românii ce s-a putut întâmpla într-o ședință de guvern în toiul nopții”, a spus Ciolacu la Parlament, notează stiripesurse.ro.
Reamintim că, ieri, a fost o ședință maraton la Guvern, care a durat 9 ore și în timpul căreia au fost adoptate 25 de ordonanțe de urgență au fost adoptate.
Această ședință a avut loc în ajunul dezbaterii și votului pe moțiunea de cenzură depusă de Partidul Social Democrat.
Ludovic Orban a explicat că, în condițiile demiterii Guvernului, un Cabinet interimar nu poate să adopte Ordonanțe de Urgență, așa că ”este nevoie să fie adoptate măsurile urgente”.