Video
Materiale video

Liviu Pop, adevărul despre "baronii manualelor"

Abonare
Liviu Pop a făcut o declarație bombă în legătură cu ce ascunde în spatele afacerilor cu manuale din România.

Fostul ministru al Educației Naționale a explicat, într un interviu acordat Agenției de Presa Sputnik, ca în spatele afacerii cu manuale sunt interese foarte mari, unele dintre acestea venind chiar din sfera serviciilor de informații.

Întrebat, fiind, dacă, o dată cu numirea fostului șef al Serviciului de Informații Externe și, totodată, fost consilier al ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, se vor vedea schimbări în bine. În acest sens reamintim de scandalul manualelor pline cu greșeli care s-au aflat pe băncile elevilor în 2018.

”E o întrebare foarte grea, pentru că subiectul manualelor școlare este strâns legat de baronii manualelor, oamenii din spate. E nici nu știu dacă trebuie să mă bucur sau dacă să fiu trist că un fost director SIE a ajuns să conducă Editura Didactică și Pedagogică. Pot să spun cu responsabilitate că un fost director SIE este în spatele unei edituri private și mai avem o altă editură care a venit pe piața din România tot cu un acționariat străin, de data aceasta și tot din zona unui director de servicii secrete”, a declarat Liviu Pop.
Fluxul de știri
0