BUCUREȘTI, 31 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Declarație uluitoare a ministrului de Externe, Bogdan Aurescu după Brexit: ”Cred că Uniunea Europeană este întărită din acest exercițiu, pentru că iată, nu mai există în niciun alt stat membru al Uniunii Europene, în prezent, vreo discuție despre vreo eventuală gândire de ieșire din Uniunea Europeană, dimpotrivă”, a declarat Aurescu pentru Digi24.
Aurescu continuă cu o contradicție: ”Nu este un moment fericit pentru UE, dar, în același timp, este o foarte bună oportunitate ca UE să iasă întărită - nu cred că e vorba despre efectul pe care domnul Farage îl anunța, ci dimpotrivă, este un efect contrar de consolidare a Uniunii Europene”.
Nigel Farage, inițiatorul Brexit, prevede că ”în doi ani Uniunea Europeană va începe să se destrame”. Aurescu, în schimb, spune ”Lucrăm, iată, la consolidarea proiectului european, la adâncirea integrării europene”.
Și iată cum vede Aurescu „întărirea” UE, după ce al doilea mare contributor părăsește Uniunea: ”Noi susținem deschiderea negocierilor de aderare pentru Macedonia de Nord și pentru Albania”!!!
Dacă vi se pare de râs ideea, citiți considerațiile unuia dintre cei mai lucizi analiști – Val Vâlcu, directorul DC News, care analizează dintr-un punct de vedere foarte corect: impactul asupra României – și scoate în evidență ”marele RISC”.
”Singurul lucru care este cert este că acest contributor net, Marea Britanie, nu mai există, deci bugetul UE va fi mai mic, fondurile care, în momentul de față, se duc pe diversele programe, vor fi mai reduse”, spune Val Vâlcu, precizând că ”15% din PIB-ul Europei e valoarea schimburilor comerciale între UE și Marea Britanie”.
Vâlcu atrage atenția că, firesc, unele țări vor pierde mai mult, altele mai puțin sau chiar deloc în urma Brexit, dar în ceea ce ne privește ”se vor reduce fondurile de coeziune, se mai schimbă fondurile politice agricole comune”.
”Țările care au capacitate mai mică de negociere, o poziție mai slabă în UE vor fi cele afectate, din câteva s-a văzut până acum”, subliniază Val Vâlcu. ”N-o să cedeze nimeni în Franța privind politica agricolă, n-o să cedeze țările cu flotă de pescuit în ceea ce privește cotele de pescuit - în schimb, țările cu capacitate de negociere mai slabă vor pierde”.
Ori, după cum s-a văzut, România este printre cei mai slabi negociatori – cedând mereu în fața Bruxelles-ului. Iar când un guvern a încercat să se opună (cazul Dăncilă – Dragnea), a fost dat jos.
”Mă gândesc că gândacul cenușiu, broasca roșie, etc. vor fi activate, astfel încât să intre în ecuație aceste bariere naturale în atragerea de fonduri UE”, comentează cu amară ironie Val Vâlcu. ”Acesta e marele risc! Fiind un contributor net Marea Britanie, la sfârșitul procesului vor fi mai puțini bani în buget”.
Concret, cei care pot să joace mai bine cărțile o vor face, iar ceilalți vor pierde, spune Val Vâlcu. ”Din experiență, cum nu ne-am descurcat până acum, nu văd de ce nu ne-am descurca mai bine în viitor”.
”Țările avansate din Vest și chiar și cele din Est mai întâi au făcut autostrăzi și apoi au protejat gândacul croitor - în schimb, țările care n-au apucat să-și facă infrastructura, se lovesc de barierele naturale”, consideră Val Vâlcu, subliniind că ”bariera e aceeași pentru toți, numai că cei mici o sar mai greu”.
În ceea ce privește fondurile de coeziune sau recuperarea decalajului, aici nu se înghesui nimeni să ne ajute, concluzionează Val Vâlcu, la DC NEws.
Deci, o analiză lucidă, concretă, nu vorbe frumoase care nu au ajutat în obținere de condiții bune pentru ca România să negocieze și să obțină fonduri la nivelul altor state din est, chiar ”rebele”, precum Ungaria sau Polonia
Un ultim aspect asupra căruia ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a insistat – situația românilor din Marea Britanie – ”Nu este cazul de niciun fel de îngrijorare, nu este niciun prilej de panică”, spune Aurescu.
”Regimul juridic actual este cel care se aplică şi începând de mâine, cel puţin până la 31 decembrie 2020”, spune Aurescu, deci trebuie ca românii care doresc să se stabilească în Marea Britanie ”să facă demersurile necesare până la sfârşitul acestei perioade de tranziţie”.
Românii pot să facă aceste demersuri chiar şi până la 30 iunie 2021, precizează Aurescu, subliniind că ”există prevederi în Acordul de retragere care se referă şi la membrii de familie apropiaţi”.
Dar, problema se pune pentru cei care ajung în Regatul Unit după 31 decembrie 2020, spune Aurescu, deoarece ”acordul de retragere nu acoperă acest regim”.
”Prin urmare este important ca negocierile dintre UE şi Regatul Unit să ajungă la o soluţie care să asigure un regim nediscriminatoriu pentru cetăţenii europeni, să nu existe regimuri diferite între cetăţenii celor 27 de state membre de pe teritoriul Regatului Unit”, a declarat Bogdan Aurescu.