Editorial realizat de Irina Alksnis.
Potrivit declarațiilor oficiale, scopul vizitei de scurtă durată a prim-ministrului Israelului, Beniamin Netanyahu, la Moscova a fost discuția cu președintele rus despre așa-numita afacere a secolului.
Totuși, detaliile discuției dintre cei doi lideri nu a fost dezvăluite publicului larg, Kremlinul a subliniat că analiza planului SUA de reglementare a conflictului israeliano-palestinian continuă.
Este adevărat însă că majoritatea experților și observatorilor sunt convinși că în realitate interesul principal al liderului israelian a fost de a-l aduce personal în țară pe Naama Issachar, acest lucru garantându-i beneficii importante în politica internă, îndeosebi în contextul alegerilor din 2 martie.
Rămâne doar să ne bucurăm de o rezolvare pozitivă a disensiunilor ruso-israeliene pe cazul Issachar, care timp de câteva luni au aruncat o umbră asupra relațiilor dintre cele două state. Cu toate acestea, situația în care subiectul respectiv pare să fie mai important, comparativ cu inițiativa americană de reglementare a chestiunii israeliano-palestiniene , vorbește elocvent despre esența a ceea ce se întâmplă, dar și despre viitorul acestei “afaceri ai secolului”.
Ar trebui să amintim că marți, pe site-ul Casei Albe, a fost publicat documentul respectiv de 180 de pagini, care conține părțile politică și economică. Tot atunci Donald Trump a făcut o prezentare a propunerilor înaintate.
Reacția la inițiativa SUA, cu unele excepții, a fost una extrem de sceptică. Și nu trebuie să fii neapărat un expert în ceea ce ține de Orientul Mijlociu și să te descurci în nuanțele problemei palestiniene pentru a-ți da seama de lipsa de perspectivă a ideilor președintelui american.
E suficient să menționăm că Donald Trump a anunțat “afacerea secolului” la Washington în prezența lui Beniamin Netanyahu, iar reprezentanții Palestinei au lipsit de la ceremonie.
Totodată, președintele SUA a publicat și un tweet (inclusiv în ebraică), în care și-a exprimat susținerea pentru Israel.
În ceea ce ține de propunerile înaintate, atunci, potrivit acestora, statul palestinian ar trebui să renunțe în totalitate la Ierusalim, precum și să se demilitarizeze, să renunțe la controlul asupra frontierelor, apelor teritoriale și a spațiului aerian. În afară de aceasta, americanii au ignorat problema critică pentru palestinieni - cea a refugiaților.
Adică, chiar și la o privire superficială asupra documentului devine clar că acesta este unul inacceptabil pentru partea palestiniană. Iar numărul și proporția punctelor indezirabile și umilitoare pentru ea este atât de mare încât se creează impresia că autorii au făcut-o premeditat.
Așteptările s-au confirmat. Președintele Palestinei, Mahmud Abbas, a respins categorii aceste propuneri, le-a caracterizat drept un complot care nu va trece, intenționând să înainteze o rezoluție în acest sens Consiliului de Securitate al ONU. Turcia a calificat documentul drept unul “născut mort”, iar Iranul – “un coșmar pentru regiune și întreaga lume”.
De altfel, comentariile Rusiei se remarcă prin moderație. Deocamdată, reprezentanții Moscovei au menționat atent doar nepotrivirile care se conțin în plan: în special, reprezentantul permanent la ONU, Vasili Nebenzya, a declarat că pe hărțile publicate de americani Înălțimile Golan sunt atribuite Israelului, în timp ce ONU nu recunoaște suveranitatea acestuia asupra Golan-uuli.
O astfel de reacție a Moscovei este una logică pentru că anume Rusia este principalul beneficiar - dacă nu chiar un beneficiar strategic - al acestui proces.
Odată ce pentru statele și forțele care urmăresc evoluția situației, inclusiv pentru cele cărora le sunt pe plac ideile Washingtonului (inclusiv Israelului), este evident că “afacerea secolului” este irealizabilă, e firesc să ne întrebăm de ce Trump a pus la cale totul.
Cea mai populară ipoteză este că în acest mod președintele american rezolvă niște sarcini operative pe care le are în față. În opinia revistei Foreign Policy, liderul de la Casa Albă a transformat planul propus “într-un element al propriei campanii electorale, precum și a campaniei electorale a premierului israelian”. The New York Times a reamintit despre problemele celor doi lideri: procedura de impeachment lui Trump și acuzațiile de luare de mită și escrocherie, înaintate lui Netanyahu.
În acest fel, pentru rezolvarea unor probleme de moment Casa Albă plătește cu propriile resurse strategice – ponderea SUA și statutul de putere influentă în regiunea Orientului Mijlociu. Americanii au înaintat niște propuneri irealizabile (inclusiv stupide), care vor eșua lamentabil, ceea ce va reprezenta o nouă înfrângere a Washingtonului într-o direcție strategică. Totodată, în actuala situație Casa Albă a renunțat deschis la rolul de mediator neutru și de arbitru în cadrul conflictului, chiar dacă în ultimele decenii acest rol era preponderent decorativ, pentru că în ansamblu poziția proisraeliană a SUA nu a fost niciodată un secret. Dar era respectată totuși o anumită corectitudine aparentă, fapt care reprezenta tot o resursă pentru activitatea în regiune.
În cele din urmă, toată această istorie în jurul “afacerii secolului” va fi apreciată de părțile interesate drept o nouă etapă a slăbirii geopolitice a SUA, o incapacitate de a-și îndeplini funcțiile asumate în perioada anterioară.
Locul nu rămâne niciodată gol. Mai ales că acum se face auzită cu destulă putere o forță care și-a demonstrat responsabilitatea, disponibilitatea de a lucra asiduu și capacitatea de a negocia chiar și cu cei mai dificili parteneri într-o regiune atât de specifică precum Orientul Mijlociu.
Toate aceste evoluții confirmă că pentru întreaga lume Moscova devine singura putere capabilă să-și asume funcțiile geopolitice care anterior au fost puse pe umerii Statele Unite.
Pentru Donald Trump aceasta înseamnă acuzații inevitabile că ar lucra în favoarea Kremlinului. Însă asta deja chiar nu mai este o problemă a Rusiei.
