Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Zeci de victime la ”liceul groazei” din Arad! Părinții, îngroziți!

© Sputnik / Alexander Kryazhev / Accesați arhiva multimediaUna escuela
Una escuela  - Sputnik Moldova-România
Abonare
Situație alarmantă la Liceul German ”Adam Muller Guttenbrunn” din Arad acolo unde 14 copii au ajuns la spital. Cu o săptămână înainte, alți 40 de elevi au avut de suferit, cel mai probabil din cauza unei deratizări făcute în școală.

BUCUREȘTI, 21 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Prima zi de școală a celui de-al doilea semestru a fost una groaznică pentru 40 de copii de la Liceul German. Și aceasta pentru că ei au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean cu prurit și edeme la nivelul feței și ochilor, greață și vărsături, probleme cauzate, potrivit autorităților, de o acțiune de deratizare făcută într-una din clădirile unității școlare.

Monica Anisie - Sputnik Moldova-România
Educație
Anisie a dat-o la pace cu elevii, protestul de la Palatul Victoria, anulat

"În urma primelor verificări s-a stabilit o legătură directă între starea elevilor si dezinsecţia/dezinfecţia efectuată în incinta liceului, la data de 10 ianuarie 2020, de către o societate comercială cu sediul în Deva, judeţul Hunedoara", precizau, a doua zi,  reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad, potrivit agerpres.ro.

Tot săptămâna trecută, la faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare din cadrul Serviciului Criminalistic Arad, care a prelevat probe pentru a fi analizate toxicologic.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ca școala să își deschidă porțile în data de 20 ianuarie, după ce cursurile fuseseră suspendate.

Potrivit primelor cercetări, firma care a făcut deratizarea și dezinsecția a folosit o substanță toxică interzisă în România. De asemenea, a mai folosit o substanță toxică, într-o concentrație de 5 ori mai mare decât cea admisă.

Din păcate, nenorocirile au continuat să se petreacă, deoarece, ieri, 14 copii au ajuns și ei la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului Județean, cu simptome precum dureri abdominale, dureri de cap sau erupții cutanate.

"Este vorba de 14 copii care au ajuns la UPU, cu vârste între opt şi 18 ani, trei dintre ei, de opt, 17 şi 18 ani fiind internaţi. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi 11, unii sunt în curs de investigare, iar alţii au plecat deja acasă. Simptomele pe care aceştia le acuză sunt dureri abdominale, dureri de cap şi erupţii cutanate", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă – SCJU - Arad, Simina Roz, potrivit agerpres.ro.

Ministerul Sănătății a dispus un control mixt de urgență la unitatea școlară.

De asemenea, părinții au protestat în fața școlii, cerând explicații. Aceștia se tem pentru siguranța copiilor lor.

Fluxul de știri
0