Ministrul Justiției anunță selecția șefilor de Parchete

© Depositphotos.com / JanPietruszkaправосудие
правосудие - Sputnik Moldova-România
Abonare
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat într-o conferință de presă la sediul ministerului rezultatele selecţiei pentru propunerea de numire a procurorilor-şefi ai Parchetului General, DNA şi DIICOT.

BUCUREȘTI, 21 ian - Sputnik, Marius Holdean. Cătălin Predoiu i-a nominalizat drept câștigători pe Gabriela Scutea pentru funcția de procuror general, pe Crin Bologa pentru șefia DNA și pe Georgiana Hossu pentru șefia DIICOT.

Ludovic Orban - Sputnik Moldova-România
Politică
”Realizările” Guvernului PNL: sistemul de justiție, la un pas de blocaj total

Ministrul a precizat în cadrul aceleiași conferințe că a ales candidații care au prezentat competență și experiență și că s-a ferit de experimente. Potrivit lui Predoiu, ”Gabriela Scutea a avut cea mai solidă prestație și cel mai solid dosar profesional. Proiectul de management al doameni Scutea a fost cel mai bun”.

Despre Crin Bologa, Predoiu spune că acesta cunoaște DNA, a lucrat în DNA și nu a avut legături cu pasivele DNA. ”Prestația la interviu a fost impresionantă. Aduce garanții că lupta anticorupție va continua energic”, a arătat ministrul.

Despre Georgiana Hossu, Predoiu spune că a avut un proiect comprehensiv.

Ministrul a vrut să îndulcească pastila amară pentru cei respinși declarând că acest lucru nu le știrbește valoarea profesională și că mai sunt și alți candidați care s-ar fi calificat pentru a conduce Parchetele respective.

Mesajul ministrului pentru cei nominalizați a fost unul clar: ”reparați vulnerabilitățile, motivați procurorii, combateți toate formele de infracționalitate din zonele de competență, iar Ministerul Justiției vă va fi partener”.

Săptămâna trecută au susţinut interviul la Ministerul Justiției cei opt candidaţi care au îndeplinit condiţiile de participare la selecţia pentru numirea procurorului-şef al Parchetului General: Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Gabriela Scutea, Laura Oprean, Pompiliu-Marian Drilea-Marga, Daniel Horodniceanu, Sorin Săndel Vasilache şi Răzvan Horaţiu Radu. Pentru şefia DNA au intrat în cursă Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu, Ionuţ Botnaru (care şi-a retras ulterior candidatura), Călin Nistor, iar la DIICOT – Teodor Niţă, Ioana Bogdana Albani, Elena-Giorgiana Hosu, Viorel Badea şi Daniel Horodniceanu.

Conform procedurii, propunerile ministrului anunțate astăzi vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, care va acorda un aviz. După obţinerea acestuia, Predoiu va înainta propunerile preşedintelui Klaus Iohannis în vederea numirii noilor şefi ai celor trei Parchete.
Fluxul de știri
0