BUCUREȘTI, 16 ian - Sputnik, Marius Holdean. Deocamdată nimeni nu l-a provocat în mod oficial pe Marcel Ciolacu, astfel că acesta pare singurul candidat pentru șefia PSD la viitorul Congres al partidului. Gabriela Firea, care ar fi avut aspirații, a preferat să își negocieze susținerea partidului pentru o nouă candidatură la Primăria Capitalei, anunțând în schimb că nu va candida pentru postul de președinte al partidului.
Marcel Ciolacu și-a aranjat bine apele până în prezent, dar numai până la un punct. Cum PSD este un partid cu multe interese, a apărut un asemenea grup care ar dori să îl susțină pe Sorin Grindeanu la șefia PSD pentru că a intrat în conflict cu Ciolacu.
Dar candidatura vehiculată a lui Grindeanu poate fi folosită și pentru negocieri în forță în PSD, pentru ca Marcel Ciolacu să dea înapoi și să accepte pretențiile unor baroni. În cazul în care nu cad la pace cu Ciolacu, varianta unui alt candidat, cum ar fi Grindeanu, îi va da bătăi de cap lui Ciolacu, chiar dacă el intră avantajat în cursă din postura de președinte interimar al PSD.
Într-un anumit sens, cele două personaje seamănă: ambii au vrut să reprezinte un PSD ”reformat”, sunt reprezentanții unei noi generații, au legături mai mult sau mai puțin obscure cu statul paralel și cu sistemul și reprezintă variante slabe pentru viitorul PSD, exact așa cum și-ar dori Iohannis și păpușarii din umbră.