BUCUREȘTI, 15 ian – Sputnik. Putin a propus, în mesajul anual adresat Adunării Federale, interzicerea deținerii de cetățenia a altor state pentru demnitarii de rang înalt.
“Propun să introducem în Constituție o cerință obligatorie față de persoanele care ocupă funcții importante de asigurare a securității și suveranității țării. Anume: șefii subiectelor Federației, membrii Consiliului Federației, deputații Dumei de Stat, prim-ministrul, adjuncții lui, miniștrii federali, conducătorii altor instituții federale, precum și judecătorii nu pot deține cetățenia altor state, drept de ședere sau oricare alt document care le permite să domicilieze pe teritoriul altui stat”, a declarat șeful statului rus.
Totodată, Putin a propus și înăsprirea condițiilor înaintate candidaților pentru funcția de președinte al Rusiei. Astfel, pretendenții la cea mai înaltă funcție ar trebui să locuiască cel puțin 25 de ani pe teritoriul țării, să nu dețină cetățenia altui stat sau vreun document care le-ar oferi dreptul de ședere pe teritoriul altui stat.