BUCUREȘTI, 14 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Învățătoarea Florentina Golea de la Școala Gimnazială nr.10 ”Dimitrie Sturdza” din Tecuci a vorbit, în partea a doua a interviului acordat Agenției de Presă Sputnik, despre motivele cele mai frecvente pentru care părinții se supără pe cadrul didactic, dar și despre implicarea sindicatelor în susținerea profesorilor.
Prima parte a interviului cu dascălul Florentina Golea o puteți citi aici.
Care sunt cele mai frecvente motive pentru care părinții se supără pe cadrul didactic?
Greu de zis! Sunt diverse motive, unele din păcate întemeiate, altele naive, infantile, care țin mai mult de orgolii decât de realitatea în sine.
Unii își exprimă vehement nemulțumirile oricând și oriunde, începând temele pentru acasă, rolul de la serbare, banca în care stă copilul, calificativele/notele primite, floarea oferită de 8 Martie etc. Lista ar fi considerabil de lungă, dar în cele mai multe cazuri se păstrează tăcerea despre nemulțumiri, de teamă că acestea vor arunca o umbră de îndoială față de calitățile de care trebuie să dispună un dascăl. Sunt convinsă că nemulțumirile apar și pe fondul unei comunicări defectuoase între părinte și dascăl.
Eu am făcut parte din generația cu sabia lui Damocles deasupra capului, care avea două opțiuni: înveți sau mori de foame. Școala, educația era menită să-ți dea aripi, să te ajute să-ți creezi viitorul, o viață îndestulată. Se învăța din teamă, din respect, prețuire, se învăța că trebuia. Profesorii erau niște Dumnezei mai mici, a căror vorbă era lege. Ei deschideau ușile ferecate, ei îți dădeau pâinea și cuțitul. ( expresie arhicunoscută de generația mea). Unii făceau educație dur, utilizând măsuri coercitive pentru orice abatere, nimeni nu îndrăznea să-i conteste metodele ( și nu susțin că era bine).
Acum cele două opțiuni sunt desuete. Poți să-ți construiești viitorul și o viață îndestulată și fără multă carte, iar exemplele de înavuțiți peste noapte le vedem cu toții. Aceste exemple fac să scadă importanța educației și-l conturează pe profesor într-un slujbaș mărunt, cu leafa mica, disponibil și la îndemână să suporte nemulțumiri și frustrări.
Dacă am reuși întotdeauna să lăsăm deoparte orgoliile, frustrările, motivele intrinseci și am construi un parteneriat durabil între dascăli și părinți, ne-am acorda un vot de încredere, ne-am sprijini și ajuta reciproc, atunci colaborarea ar fi mult mai fructuoasă și cu multe plusuri valorice, anulându-se orice formă de nemulțumire.
Să ne focusăm găsirea unor soluții optime, nu să căutam vinovați, dând vina unii pe alții, că nu ajungem la niciun progres așa.
Organizațiile sindicale fac ceva pentru cadrele didactice?
După incidentele petrecute în unele școli din România când o colegă a fost înjunghiată, alți colegi înjurați și s-a viralizat postarea după pagina mea de Facebook, adresată ”părintelui nemulțumit” am fost curioasă să vad dacă sindicatul adoptă vreo poziție și am citit în presă că au adus în discuție nevoia unei legi, care să-i protejeze pe dascăli. Nu știu care e aportul adus de sindicat în adoptarea acestei legi.
De ce spuneți că breslei dumneavoastră îi lipsește curajul?
Mai curajoși ca dascălii nu cunosc altă categorie de oameni. Nimic nu e mai frumos dar si mai responsabil decât să educi oameni. Dascălul este un actor, un regizor al propriilor scenarii didactice, un strop de mamă, un strop de medic, un strop din fiece meserie.
Trebuie să fie un om echilibrat care arată elevilor diversitatea, echilibrul, şansele, siguranţa, dedublându-se, uitând de sine, de nevoile lui și îmbrăcând mantia unui modelator.
Generația acesta de copii e specială, e capabilă, e dornică de descoperiri fantastice.
Trebuie să te reinventezi, să pui la bătaie toată creativitatea, toată imaginația, orice resursă, să te folosește de orice oportunitate, ca să realizezi demersuri inedite, care îi pun pe copii în situații de învățare și îi antrenează într-o participare activă.
Nu e simplu! Vă asigur!
Ca să faci clasele să vibreze, să reușești să-i surprinzi, să-i faci părtași la propria formare, să-i ajuți să se descoperă, să le stimulezi talentele native, să-i tratezi diferențiat înseamnă multă muncă, multă dăruire și mult curaj. Meseria în sine necesita curaj și asumare! Că nu-i puțin lucru când modelezi lumea nouă!
Nouă, ne lipsește curajul de-a ne prezenta oamenii care suntem. De-a ne lepăda mantia de dascăl și de-a ne spune oful pe care-l avem când îl avem, de-a ne sprijini când suntem judecați greșit, de-a da frâu liber durerii, frământărilor, de-a ne supăra, de-a ne înfuria pe nedreptăți, de-a recunoaște că greșim uneori sau că nu ne ies lucrurile așa cum ne-am dorit.
Ne lipsește curajul să spunem că suntem oameni cu nevoi, cu trăiri, a căror stare de bine e importantă nu doar pentru noi, ci mai ales pentru elevii noștri.
Nu avem curajul să recunoaștem că unde începe dascălul de cele mai multe ori sfârșește omul care suntem, el e dosit într-un colt, cu sufletul speriat, cu inima țăndări, dornic de-a mulțumi și acoperi toate așteptările.
Nu avem curajul să ne părăsim zâmbetul și amabilitatea atunci când sufletul ne doare.
Nu avem curajul să ne plângem.
Asta e curajul care ne lipsește, trăim cu teama de-a nu fi judecați greșit, pentru că un profesor trebuie să fie un om perfect și nu suntem, dacă eram perfecți stăteam în icoane și se închina lumea la noi, suntem niște muritori care se consuma treptat asemeni văpăilor pentru a-i lumina pe alții.
Ce mesaj îi puteți transmite, acum, unui părinte nemulțumit?
Dragă părinte, nu-ți cunosc motivele nemulțumirilor și e posibil să fii îndreptățit să le ai, dar te asigur că dacă discutam, dacă colaboram, dacă facem un mic efort putem face lucruri minunate pentru copilul dv. Indiferent care au fost visurile puse la facerea lui, ele vor prinde contur, dacă primează educația. Putem face mai mult de atât putem ,,fabrica lideri”! Se pot,, fabrica lideri”! Nu, nu doar eu ca dascăl, ci cu tine alături, dragă părinte! Copiii sunt grozavi, sunt capabili, sunt minunați și nu mai au nevoie demult de un adulți, ca să le turuie informații, pentru că între ei și informații e un click distanță. Au nevoie de adulți care să-i învețe abilitățile de viață, toleranța, cooperarea, altruismul; au nevoie să fie sprijiniți, încurajați, valorizați, ascultați, înțeleși; au nevoie să se bazeze pe noi ca să-și poată construi viitorul.
Nu ne putem limita să-i pregătim pentru școală, pentru că e utopic, limitativ și retrograd, ci îi pregătim pentru viața, unde vor susține examene reale, cele mai dure și cele care contează cu adevărat.
Împreună dascăl și părinți suntem o echipă invincibilă, echipă ce poate ,,fabrica lideri,, , viitori oameni capabili, care abordează totul în viaţă în mod constructiv, care se feresc de negarea inutilă, care pot și știu să-și organizeze scara valorilor, care pot iubi munca, orice muncă și se străduiesc s-o facă cat mai bine. Putem ,,fabrica lideri,, ce vor prețui oamenii, ce se vor înconjura de prieteni, ce le critică nebuniile și le sunt aproape la greu, ce spun: putem, încercam, reușim și cunosc importanța colaborării și esența lui ÎMPREUNĂ!
Să-i creștem și să-i educam ca oameni capabili, fără teamă de nimic, că nu se pierde nimic trăind cu generozitate, cu nobleţe, amabil, hrănind în inimă sinceritatea, dreptatea şi bunăvoinţa.
Să ,,fabricăm lideri,, ce știu să iubească, să spere și să creadă!
Credința să le fie piatră de chezășie, speranța armura visurilor sacre și iubirea focul ce-i purifică și le tonifică puterea interioară!
Să iubească, și mă refer la iubirea fără de care nu pot trăi fericiți, pe care să n-o întineze și pe care s-o dăruiască cu adevărat, pentru că ea îi ajută să urce, să urce mereu pe o scară care se pierde în Dumnezeu!
Speranța le dă garanția liniștii și împlinirilor.
Credința îi completează și încununează cu aura divină!
Numai aşa un om poate deveni nemuritor. Iara noi, dascăl și părinți, putem face asta, stă în puterea noastră, să creștem nemuritori într-o lume muribundă! O spun și o cred cu tărie, că doar împreună, prin ,,liderii,, noștri putem face din lume un loc mai bun de trăit!
Dă-mi mâna și oricâte furtuni s-ar ivi în cale, rămânem echipa invincibila, capabilă ,,să fabrice lideri,,!
Așa să ne-ajute Dumnezeu!
După ce ați lăsat acel mesaj pe Facebook, care s-a viralizat rapid, ați avut reacții din partea conducerii școlii sau a inspectoratului școlar? Ați fost susținută sau, dimpotrivă, au fost tentative de a vi se pune pumnul în gură?
Nu! Categoric nu! Chiar am fost contactată de inspectori ai ISJ și felicitată că am spus lucrurilor pe nume. Oricât de departe de probleme par oficialii, sunt ancorați în realitate și știu cu toții care sunt problemele cu care ne confruntam.
Nu-și doresc divergente și nemulțumiri, conflicte de niciun fel, pentru că știu că toate aceste derapări duc la prejudicierea actului educativ, perturbă bunul mers al lucrurilor.
Nu e pe principiul corb la corb nu-si scoate ochii, ci pur și simplu se analizează corect faptele și se respectă libertatea de exprimare a omului.
Aici e marea noastră problemă, dacă un om are altă părere nu contestăm argumentativ părerea, ci contestăm omul, nerespectându-i dreptul la opinie, la alegerile făcute, ceea ce e total eronat.
Care sunt armele de intimidare ale părinților și ce pot face cadrele didactice? Se pot ele apăra?
În condițiile în care natalitatea a scăzut și multe școli se confruntă cu număr minim de populație școlară, iar legea transferării copilului e extrem de permisiva, primul impuls al părintelui nemulțumit e să-și transfere copilul, ceea ce e interpretat ca o pedeapsă pentru școală și o pată pe obrazul dascălului, deloc elocvent din punctul meu de vedere.
La îndemână și intimidante sunt apelurile făcute către mass-media, care să nu-mi fie cu supărare, nu se obosește întotdeauna să afle adevărul sau promovează partea slaba a sistemului, verigile rupte, fără să încline balanța și pe plusuri. Sunt multe exemple de bună practică, multe exemple pozitive de care ar trebui să fim mândri, dar de obicei subiectul știrilor e ținut de partea goala a paharului, de neghina din grâu. Știrile acestea sunt gustate, iar publicul le absoarbe nemestecat, generalizând, conturând în culori sumbre activitatea didactica a tuturor.
N-am să înțeleg niciodată de ce oamenii nu pot fi sinceri, deschiși și cu simțul măsurii asumat. Spun asta pentru că sunt oameni, care dacă, ceva nu le e pe plac, evită discuțiile ce duc la medierea problemei sau la găsirea unor soluții ameliorative și îmbrățișează poziția acuzatorului, anulând orice calitate și orice merit celui învinuit și e păcat și deloc scuzabil.
Când vine vorba de dascăli e și mai dureros, pentru că aceștia lucrează, fac eforturi pentru copii și pentru acest lucru suntem datori să ne asumam simțul măsurii, buna-cuviință, bunul simt, să apelam la educația primită, la respect și la prețuire și să acceptam sau să propunem căi amiabile de soluționare a divergențelor ivite.
Cum este afectat actul educațional de toate aceste situații?
În orice situație care depășește limita bunei-cuviințe, dascălul e afectat, adică starea lui de bine e afectată, ceea ce îl distrage, îi perturbă implicarea. Nu mai poate fi creativ, inventiv și de cele mai multe ori este descurajat și renunță să se mai implice în acțiuni, care depășesc fișa postului, care necesită sprijin din partea părinților, care i-ar aduce prejudicii de orice fel.
E dificil și deloc firesc ca dascălul să se justifice pentru fiecare acțiune, pentru fiecare demers. El are o clasă de elevi, cunoaște potențialul, capacitățile, talentul, inclinațiile și aspirațiile fiecăruia și-și stabilește strategiile în așa manieră să-și atingă obiectivele și să aducă un plus valoare, răspunzând nevoilor fiecăruia. Demersurile întreprinse azi se vor reflecta în competențe formate sau se pot observa în comportamente ce nu pot fi măsurate imediat. Știe exact care-i sunt țintele, de aceea merită un vot de încredere și libertate în acțiune.
Părintele înțelege că trebuie să coopereze cu profesorul pentru a-i fi bine copilului?
Sunt părinți minunați care înțeleg rolul și rostul școlii în viața copilului, care tratează dascălii cu respect, care apreciază eforturile acestora, care se implică și sprijină acțiunile educative și nu în ultimul rând colaborează și au relații deschise, deosebite, cu dascălii.
Ideal ar fi să știe toți părinții importanța colaborării cu dascălii și să acționeze ca atare. Sunt și cazuri limitate, ce-i drept, în care acest lucru e peste putința unora să-l înțeleagă și să se conformeze. Până la urmă această cooperare pentru binele celui mic cred că nu ține doar de educația primită e și instinctivă. Dacă mângâi, hrănești sau ajuți puiuțul unui animal nu te temi ca vei fi rănit, părintele lui chiar își exprimă recunoștința, așa ar trebui să fie și la oameni, nu?
Unde s-a pierdut respectul dintre profesori și părinți? Și, mai ales, când? A fost un proces brusc sau el s-a dezvoltat în timp?
Dacă aș ști răspunsul, m-aș felicita, sincer!
Bănuiesc că toate schimbările din sistemul de învățământ, un șir lung de miniștri ce s-au perindat într-o perioadă relativ scurtă, schimbări ale schimbărilor, bâjbâitul, nesiguranța, soluționarea tardiva a unor probleme, au dat o notă nefavorabilă educației.
Înlocuirea conducerilor în funcție de partidul de guvernământ, programe depășite, încărcate, stufoase, ordine de ministru care se dădeau seara, se retrăgeau dimineața, au băgat într-o ceață densă învățământul.
Am sentimentul că educația se mișcă din inerție, că lucrurile deosebite care se mai fac, se fac pentru că dascălii, truditorii slovelor, dau zilnic, din plinătatea inimii lor, răspândind bine și frumos în jur, dintr-o proprie inițiativă și o obligație morală asumată.
Cred că a fost ca picătura chinezească, pas cu pas s-a coborât pe scara degradării, pe verticală, de sus în jos și normal că valurile puternice sunt la margine, la firul ierbii, la dascălul aplecat asupra învățăcelului. El se află în fata nemulțumirilor, nedumeririlor părinților, el trebuie să le explice lipsa manualelor, interdicția auxiliarelor, procedurile pentru realizarea unor demersuri. Ei sunt asemenea temeliilor clădirilor pe care o lovesc nemilos vorbele cu tăiș, pietrele nemulțumirilor, scorojindu-i varul ființei în dureroase neputințe.
Am tot respectul și toată prețuirea și mă înclin cu respect în fața puterii de care dau dovadă dascălii, în fiecare zi, când luminează calea spre devenire atâtor sufletele care cred în ei.
Cu siguranța dascălii, colegii mei, vor găsi puterea de-a trece peste orice încercare și de-a face față cu succes oricărei provocări, pentru că la facerea lor Dumnezeu a pus un dram de nemurire și frânturi de soare pentru a lumina drumul multor călători ai vieții.
