BUCUREȘTI, 11 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Liderul AEC a explicat, într-un interviu acordat Sputnik, care sunt principalele aspecte legate de problema transportului elevilor, dar și demersurile făcute la Ministerul Educației pentru rezolvarea acestei situații dificile.
Problema transportului elevilor este destul de veche. Vă rog, pentru o bună informare a cititorilor noștri, să prezentați, pe scurt, principalele aspecte legate de acest subiect.
Este vorba, în principiu, despre o serie de contradicții legislative, dar și erori care, în mod indirect, au dus la imposibilitatea asigurării acestui drept la transport pentru elevi.
Prima eroare și cea mai gravă este adoptarea OUG nr. 51/2019 de către Guvern, care a eliminat transportul județean din sfera serviciilor publice. În acest mod, sute de mii de oameni au fost izolați în mod oficial în comunitățile locale, fiindu-le luat accesul la transport, din considerente economice, operatorii nemaiputând fi obligați să circule pe toate traseele.
În ceea ce privește reducerile elevilor la transportul județean ele sunt blocate de o contradicție asupra modului în care trebuie ele acordate. Pe deoparte, Legea educației ne spune că este vorba despre „tarif redus”, care presupune că elevul își cumpără abonamentul deja redus de la firma de transport, urmând ca aceasta să își ia banii pierduți de la consiliul județean. Această variantă este mai fezabilă din punct de vedere economic. A doua variantă se referă la cumpărarea abonamentelor de către elevi la preț întreg, urmând a le deconta la școală, din bugetul consiliului local. Dat fiind faptul că ele coexistă în legislație, niciuna nu a fost vreodată aplicată pentru transportul județean.
Despre decontarea navetei elevilor nu sunt multe de spus. Guvernul României a impus firmelor de transport tarife maxime pentru abonamentele elevilor. Din păcate, acestea au fost calculate greșit din punct de vedere economic, deoarece ele nu au plecat de la costul de operare al firmei de transport. Prețul stabilit, de 3,48 lei/km/lună, de HG nr. 863/2016 este o medie a prețurilor practicate de operatori atât la transportul județean, cât și interjudețean, atât la munte, cât și la câmpie.
În acest sens, este logic că, respectându-le, firmele de transport pot ieși în pierdere. În absența unor compensații, ele nu le respectă. Elevii își cumpără abonamente la prețuri mai mari decât prevede legea, motiv pentru care contabilii nu le pot deconta.
Într-o postare de pe Facebook atrăgeați atenția că ministrul Educației, Monica Anisie, își promovează ”într-un mod exagerat activitatea pe care a avut-o la Minister”, însă problema transportului elevilor a lipsit de pe agenda ultimei ședinte de Guvern din 2019. I-ați mai adus în atenție Monicăi Anisie problema transportului? Cu ce rezultate și când?
Problema transportului a fost adusă în atenția ministrului de nenumărate de ori, dar ce cred că trebuie și cititorii să înțeleagă este că mizele din spatele acestei probleme nu țin numai de elevi. Interesele economice și politice sunt foarte mari, iar ele nu sunt întreținute în mod special de ministru, ci de funcționarii publici din minister și oameni puși în poziții cheie pentru a se asigura că lucrurile merg în aceeași direcție.
În mod evident, de fiecare dată când am ridicat această problemă, am fost întâmpinați cu promisiuni, cu vorbe mieroase, dar niciodată de pragmatism și dorință de a repara problemele. În procesele pe care le-am avut cu ministerul, reprezentanții autorității au ținut foarte strânse aceste contradicții legislative, deci, în mod evident, nu se dorește rezolvarea acestei probleme.
Un alt aspect interesant este cel prezentat aici. Informațiile prezentate pot duce la două concluzii: ori Monica Anisie nu știa, ori a fost boicotată. Care este adevărul, cunoscut fiind faptul că Anca Lazăr este una dintre cele mai bune prietene ale ministrului Educației și Cercetării?
Nu mă pot pronunța asupra relațiilor personale dintre doamna ministru și doamna secretar general, dar pot spune cu tărie că este ceva în neregulă în minister. Ulterior discuției avute cu doamna ministru, în care a dat asigurări că proiectul va fi retras de pe site, doamna secretar general a declarat, într-o ședință a Comisiei de Dialog Social, că el „va fi adoptat oricum”.
Ori este vorba despre conflicte din minister, ori pur și simplu este un joc politic, menit să creeze confuzie și să ducă discuțiile în derizoriu.
Este posibil să se dorească înlăturarea sa din funcția pe care o deține?
La acest moment, nu am informații privind acest aspect. Noi am solicitat în nenumărate rânduri demiterea doamnei ministru, am lansat ultimatum după ultimatum, nu numai pentru problema transportului. Problema principală nu este în mod special lipsa de competență a acesteia, ci incapacitatea de a se impune, de a stabili o viziune coerentă, un plan de acțiune bine pus la punct și de a fi pragmatică.
Se pare că proiectul de OUG este încă pe site-ul MEC, fapt ce ar presupune că el se află, încă, în dezbatere publică, deși Monica Anisie spune că a fost retrasă. Cum comentați?
Există, într-adevăr, și varianta ca aceasta să fie o încercare de a trece proiectul peste noapte, el a fost scos din secțiunea „consultare publică” a site-ului ministerului. În acest caz, reprezentanții ministerului ar trebui să se pregătească, pentru că în momentul adoptării acestei ordonanțe, protestele vor fi uriașe, iar strada Gen. H.M. Berthelot este prima vizată. Totuși, poate fi vorba și despre o eroare tehnică.
Ce demersuri vor mai fi făcute pentru rezolvarea problemei transportului elevilor?
Zilele acestea am lansat campania #vremtransport, campanie ce nu își propune să se rezume în mod strict la comunicarea online, deși va fi o componentă esențială, ci și la măsuri fizice, concrete, și anume greve, proteste în fața autorităților centrale, toate astea începând cu o sesizare către Președintele României, Klaus-Werner Iohannis, prin care îi vom cere începerea urmăririi penale a Prim-Ministrului României, Ludovic Orban, ministrului educației și cercetării, Monica-Cristina Anisie, și ministrului dezvoltării, Ștefan Ion, pentru abuz în serviciu, dacă până la data de 15 ianuarie problema nu va fi rezolvată.
Cât de mult afectează siguranța școlarilor situația din acest moment? Ne putem aștepta la producerea unor drame, ca urmare a faptului că minorii ar putea să apeleze la mașini de ocazie?
În acest moment, problema transportului creează un risc uriaș atât în ceea ce privește siguranța fizică a elevilor, amintim aici tragedia din vara aceasta, generată de incapacitatea autorităților județene de a gestiona programul de transport și de a încheia contracte de servicii publice cu operatorii. Totuși, vorbim de siguranță și printr-o dimensiune socială, profesională. Concret, elevii nu mai pot avea siguranța unui viitor așa cum ei îl visează fără educație. Din acest motiv, putem afirma cu tărie, Guvernul atentează la siguranța elevilor.