BUCUREȘTI, 26 dec – Sputnik. Autoritățile siriene au încheiat contracte cu două companii rusești petroliere pentru efectuarea unor lucrări de explorare geologică a hidrocarburilor pe sectorul sirian al șelfului Mării Mediterane, a declarat agenției RIA Novosti ministrul Petrolului al Siriei, Ali Ghanem.
Consilierul președintelui Siriei, Bouthaina Shaaban, a declarat miercuri că Siria a demarat împreună cu companiile rusești să efectueze lucrări de exploatare a hidrocarburilor în Marea Mediterană.
“Am încheiat cândva un contract cu o companiei pentru blocul 2, există un contract cu o altă companie pentru blocul 1, care astăzi se află la etapa de ratificare”, a declarat ministrul. El a specificat că una din aceste companii este „Capital”. Ambele blocuri se află în apele teritoriale siriene.
Potrivit ministrului, Damascul intenționează în următorul ani să exploreze zăcămintele de petrol din mare.
În interviul oferit Shaaban a evitat să numească companiile rusești. Totuși, pe 25 decembrie 2013 Ministerul Petrolului și Resurselor Minerale al Siriei au semnat un contract cu compania rusească “Soyuzneftegaz” pentru efectuarea lucrărilor de explorare geologice în blocul 2 în apele teritoriale al Siriei. Investițiile companiilor pentru efectuarea lucrărilor și pentru sondările de probă ar urma să reprezintă peste 90 milioane de dolari.
Blocul 2 în șelful Siriei se află între orașele Tartus și Baniyas, lungimea căruia este de 30 de kilometri de-a lungul țărmului și 70 kilometri de la țarm, suprafața totală fiind de 2190 kilometri pătrați.
Anterior, companiile au mai participat în alte proiecte din Siria. Astfel, în 2004 “Soyuzneftgaz” a obținut licențe pentru explorarea a blocurilor 12 și 14. În cele din urmă, lucrările s-au limitat la blocul 12. În special, a fost semnat un acord de partajare a producției, explorare și extracție a hidrocarburilor, fiind forate două sonde de explorare, însă nu au fost descoperite rezerve comerciale de hidrocarburi în blocul 12.