BUCUREŞTI, 20 dec – Sputnik, Doina Crainic. O versiune anterioară a proiectului de lege prevedea că perioada de tranziție post-Brexit poate fi prelungită, prin acord reciproc, până la doi ani, dar acum, când Partidul Conservator al lui Johnson a câştigat o largă majoritate în Camera Comunelor, această concesie a fost înlăturată.
Proiectul de lege a fost aprobat 358 de voturi pentru şi 234 de voturi împotrivă, potrivit RT.
De asemenea, guvernul a eliminat clauzele din proiectul de lege care promiteau alinierea la UE în ceea ce priveşte drepturile lucrătorilor, susţinând că acestea vor fi protejate și „îmbunătățite” în baza unui proiect de lege intern.
Deputații au votat şi „moțiunea privind programul” pentru proiectul de lege – calendarul guvernului pentru trecerea proiectului de lege de ultimele etape în ianuarie. Moțiunea programului a fost adoptată cu 353 voturi pentru şi 243 împotrivă.
Proiectul de lege privind Brexit va reveni în Parlament pe 7 ianuarie, când parlamentarii îl vor dezbate pentru încă o săptămână înainte de a vota din nou și a trece legislația în Camera Lorzilor.
Dacă totul va merge conform planului lui Johnson, Marea Britanie va părăsi legal Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, după care vor începe negocierile comerciale între Londra și Bruxelles.
Totuşi, relația viitoare a Marii Britanii cu UE rămâne încă neclară, iar analiștii au prezis că vor urma ani de negocieri privind comerțul, în ciuda asigurărilor optimiste ale lui Johnson că un acord poate fi încheiat până în decembrie 2020.
De asemenea, nu există încă o certitudine pentru britanici cu privire la cum va fi un acord comercial cu SUA, existând îngrijorări că o înțelegere cu administrația Trump ar putea pune NHS în pericol în fața corporațiilor americane.