Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Iohannis, reacție urgentă la Rezoluția Parlamentului European care vizează România

© Photo : Președintele RomânieiKlaus Iohannis
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Abonare
Iohannis a reacționat foarte repede după ce Parlamentul European a creat un precedent, votând o rezoluție care vizează o etapă importantă din istoria României, încă neclară.

BUCUREȘTI, 19 dec, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Într-un comunicat trimis acum puțin timp, președintele României, Klaus Iohannis, salută adoptarea, de către Parlamentul European, a Rezoluției privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989.

Eugen Orlando Teodorovici - Sputnik Moldova-România
Economie
Teodorovici, neiertător cu Orban și Iohannis: ”Guvernul meu a devenit Guvernul kamikaze”

Prin această Rezoluție ”se omagiază memoria eroilor care s-au jertfit pentru libertate și democrație și se solicită statului român intensificarea eforturilor în vederea elucidării adevărului cu privire la Revoluția Română din Decembrie 1989”, scrie Iohannis.

”Președintele Klaus Iohannis consideră că rezoluția Parlamentului European reconfirmă faptul că sacrificiul românilor din Decembrie 1989 reprezintă piatra de temelie a României democratice de astăzi, un stat integrat în UE și membru al NATO, un stat care asigură respectarea demnității umane, a drepturilor și libertăților fundamentale, a valorilor și principiilor europene”, transmite președintele.

Rezoluția atinge un alte aspect – și anume necesitatea aflării adevărului despre acele evenimente. Aceeași opinie o are și Iohannis care „reiterează faptul că statul român trebuie să acționeze cu celeritate în ceea ce privește aflarea adevărului despre evenimentele din Decembrie 1989, iar cei vinovați trebuie deferiți Justiției”.

Problema este că președintele a prezentat corect aspectele pozitive ale Rezoluției PE, dar există și unele ciudate, chiar negative, care au fost scoase în evidență de unii europarlamentari.

De exemplu, Reinhard Butikofer, europarlamentar al grupului Verzilor, a obiectat foarte corect că nu ar trebui instaurată în Parlamentul European practica rezoluțiilor care stabilesc adevărul despre istoria europeană.

Și europarlamentarul PPE Kinga Gal a obiectat că este nepermis faptul că actele comise la Revoluție nu au fost judecate nici acum, la 30 de ani distanță.

În plus, dezbaterea Rezoluției care vizează Revoluția română este folosită pentru atacuri la adresa Chinei (Nicola Procaccini, grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni), dar și la adresa regimurilor comuniste din secolul trecut.

Cu alte cuvinte, Rezoluția cuprinde atât aspectul generos al comemorării celor căzuți în 1989, dar include și deviații care tind să țină loc de adevăr și manipulări.

”Președintele Klaus Iohannis subliniază că onorarea memoriei eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, apărarea democrației și a statului de drept, respectarea demnității umane, a drepturilor și libertăților cetățenilor reprezintă obligații morale de care depinde viitorul democratic al României”, se arată în comunicatul prezidențial – care, așa cum menționam, scoate în evidență aspectele corecte ale Rezoluției.
Fluxul de știri
0