Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Dan Chitic: ”Destrămarea României e în desfășurare, actorii sunt unele elite intelectuale”

© Photo : Facebook / Dan MV ChiticDan MV Chitic
Dan MV Chitic - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Nu întâmplător nouă, “miticilor”, ne sunt băgați pe gât “lideri” care vedem că urmăresc destructurarea acestei nații, subminarea ei de la cel mai înalt nivel prin adoptarea unor măsuri vădit antinaționale!”

BUCUREȘTI, 17 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Reacție puternică a cunoscutului avocat Dan Chitic, unul dintre cei mai importanți exponenți ai ideilor tradiționaliste și național-suveraniste în România. Reacția vine după un interviu de senzație dat de Petre Roman lui Mihai Gâdea.

“În Martie 1990 s-a urmărit destrămarea României... enclavizarea unei bucăți din România și punerea ei sub protectorat ONU”, a spus Petre Roman, precizând că ”era un car al televiziunii irlandeze de câteva zile (la Târgu-Mureș)...”.

Roman a dat încă un detaliu important – ”Cei care puteau face acest lucru erau iredentiștii maghiari din SUA...” și ca atare premierul Revoluției a decis ”trimiterea armatei ca ultima soluție”.

”Ce nu spune Petre Roman e ca planul e încă în desfășurare”, vine replica lui Dan Chitic, dar cu o precizare importantă: ”Numai ca principalii actori nu mai sunt maghiarii, ci unele “elite intelectuale” de origine română din Transilvania”.

Și acum vin câteva argumente ale lui Dan Chitic, fiul unui dintre participanții la Revoluție, scriitorul Paul Cornel Chitic, prezent în celebrul ”Studio 4” al TVR: 

”Nu întâmplător după 30 de ani nu am reușit să legăm “Regatul” de Ardeal, deși Transilvania e străbătută de mai multe bucăți de autostradă decât în orice parte a țării”, spune Chitic.

Dar, mai mult, Chitic atrage atenția că ”Nu întâmplător nouă, “miticilor”, ne sunt băgați pe gât “lideri” exclusiv din Transilvania”.

”Lideri care vedem că urmăresc destructurarea acestei nații, subminarea ei de la cel mai înalt nivel prin adoptarea unor măsuri vădit antinaționale!”, acuză Chitic, care face o mărturisire de credință: ”De aceea mă încăpățânez să spun ce e de spus. Cu orice risc!”

Cunoscutul apărător al bohățiilor naționale ale României încheie cu promisiunea Mântuitorului: ”Veți cunoaște Adevărul și Adevărul vă va face liberi”. (Ioan, 8.32)

Fluxul de știri
0