Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Carmen Avram, declarație de excepție, lecție de subtilitate politică la Bruxelles

© Photo : Facebook / Carmen AvramCarmen Avram
Carmen Avram - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Adevărul e deci important, dar trebuie să vedem și semnele și în acea fracțiune de secundă decisivă să alegem să vorbim”

Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
EDITORIALIST
Iohannis, mistificare a istoriei și sfidare a Revoluției chiar la ședința omagială
BUCUREȘTI, 17 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Luni a avut loc o sesiune de declarații în plenul Parlamentului European, dedicate celor 30 de ani Revoluția din 1989 din România. Un prilej pentru a demonstra încă o dată cât de jos este nivelul politicii actuale – inclusiv cea europeană.

Dar, au fost și excepții, iar cea mai semnificativă a fost declarația cunoscutei realizatoare TV Carmen Avram, în prezent europarlamentar.

Carmen Avram a dat a lecție de inteligență și subtilitate politică, adaptând situația ambiguă a „adevărului” despre Revoluție, cu fenomenul tendințelor dictatoriale care au dus la nemulțumirile premergătoare Revoluției.

Intenția lui Carmen Avram apare clar pentru cei care au citit prezentarea acestei declarații, postată pe Facebook:

”Oare mai e cineva care ne poate spune - şi încă mai crede că e obligatoriu - adevărul despre Revoluție şi victimele ei? Azi, în Parlamentul European, s-a vorbit despre asta, pe marginea unei rezoluții semnate de europarlamentarii români. Iar eu am atras atenția că dictatura moare greu şi, până atunci, se tot reinventează”.

Care e mesajul real al lui Carmen Avram? ”Fiți atenți la semne (semnele dictaturii, n.n.) şi, dacă apar, denunțați-le repede, tare si ferm!”.  

Vom reproduce doar pasaje din declarația pe care o puteți urmări înregistrată mai jos.

”Cred că distanța dintre democrație și dictatură e uneori despărțită doar de o fracțiune de secundă, acea fracțiune de secundă în care alegi să taci în loc să vorbești”,  a spus Carmen Avram, propunând prima temă de reflecție: ”Victimele Revoluției au fost ucise de gloanțe, dar în fapt destinul lor tragic a fost decis de tăcerea criminală a celor care au lucrat pentru sau s-au complăcut în sistemul opresiv pentru liniștea și foloasele proprii”.

E bine ca adevărul din '89 să fie știut, spune Carmen Avram dar, atenție la tema a doua, a vinovăției colective a nepăsării și lașității: ”Însă e obligația noastră să fim atenți și să vorbim răspicat, ferm, la timp pentru a putea salva acei oameni pe care altfel i-am omagia post-mortem”.

”Să fim cu toții atenți la primele semne de dictatură, pentru că astăzi ea e mult mai subtilă ascunzându-se uneori chiar în spatele unei aparențe democratice și putând perverti prin manipulare chiar și minți luminate”, a spus Carmen Avram, mutând, subtil, atenția către ”semnele” de ”astăzi”.

Și prin ce se manifestă ”mult mai subtila” dictatură din spatele ”unei aparențe democratice” și manipulatorii? De exemplu, atunci când ”Nu-ți mai poți afirma opțiunea politică fără a fi agresat verbal”. Ați recunoscut situații similare din prezent?

”O formă de dictatură începe să se construiască încă de atunci când descoperi că nu-ți mai poți afirma opțiunea politică fără a fi agresat verbal și izolat inclusiv de cercul de prieteni sau de familie sau când țara ta se împarte ideologic în două tabere dispuse să se sfâșie între ele până când nu mai rămâne decât una”, spune Carmen Avram.

Concluzia e evidentă: ”Adevărul e deci important, dar trebuie să vedem și semnele și în acea fracțiune de secundă decisivă să alegem să vorbim”.

Dar, întrebarea este – ați recunoscut dictatura de la noi – sau și susținerea europeană/internațională de care ea se bucură? O declarație inteligentă, o lecție de subtilitate politică dată de remarcabila profesionistă a cuvântului. 

Fluxul de știri
0