Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Eugen Teodorovici revine în prim plan: face praf Guvernul și pe ministrul Cîțu

© Photo : Guvernul RomânieiEugen Orlando Teodorovici
Eugen Orlando Teodorovici - Sputnik Moldova-România
Abonare
Eugen Teodorovici, cu cifre clare și o expunere fermă a adus acuzații grave Guvernului Orban, făcându-și o spectaculoasă revenire în prim planul reprezentării PSD. 

BUCUREȘTI, 16 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Una dintre cele mai dure ieșiri în presă ale opoziției a fost oferită ieri de fostul ministru Eugen Teodorovici care, cu cifre clare și o expunere fermă a adus acuzații grave Guvernului Orban, făcându-și o spectaculoasă revenire în prim planul reprezentării PSD.  

”Pot spune foarte clar că actualul Guvern PNL minte în mod clar cu privire la salarii și la pensii, pentru că nu sunt prinse aceste creșteri în bugetele pe 2020, 2021 și 2022, aici fac trimitere la strategia fiscal-bugetară pe care am văzut-o în spațiul public, așa cum al nostru calendar stabilea clar și legile în vigoare astăzi le impun”, a declarat Teodorovici.

Dar, spune Eugen Teodorovici... ”aceste majorări nu vor fi aplicate de Guvernul Orban”. În realitate, afirmă Teodorovici, imediat după alegerile din 2020 se va trece la ”măsuri de austeritate, adică la tăieri de venituri, concedieri și alte astfel de măsuri care au reprezentat un obiectiv pentru guvernarea PNL și în anii anteriori”, arată fostul ministru.

Teodorovici nu l-a uitat nici pe „prietenul„ său, Florin Cîțu, pe care îl numește ”ministru demis”.

”Ministrul demis de Finanţe ne propune un buget bazat pe ipoteze macroeconomice false, cu venituri umflate din pix, supradimensionate şi cheltuieli subdimensionate”, acuză Teodorovici, care subliniază ”Consiliul Fiscal arată că strategia bugetară încalcă toate angajamentele luate de România în faţa UE”.

În plus, raportul Consiliului Fiscal arată că veniturile bugetare ”sunt supraevaluate, veniturile din TVA la fel, iar estimările încasărilor din accize sunt optimiste”, a comentat Eugen Teodorovici.

În fine, în privința asumării răspunderii pe Buget, Teodorovici este ferm: ”este neconstituțională”.

Fluxul de știri
0