BUCUREȘTI, 12 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. După cum se știe, ieri, Agenția de rating Standard & Poor's a făcut un anunț grav pentru țara noastră: perspectiva României a fost revizuită în scădere - de la stabilă la negativă.
Scăderea vine după un an în care Guvernul PSD a fost permanent boicotat, prin refuzul sau întârzierea nepermisă a numirilor guvernamentale de către președinte, de un număr record de atacuri ale actelor normative la CCR, de lobby negativ pe plan internațional făcut de liberali, de atacuri politice continue, dincolo de orice precedent.
Să nu uităm că, în premieră europeană – poate chiar mondială! – Iohannis a declanșat un referendum contra unui partid – chiar cel de guvernământ.
Ulterior, Iohannis a adus la guvernare o echipă care a excelat în declarații care au șocat opinia publică – dar și mediul de afaceri, la acest capitol excelând ministrul Finanțelor, cel al Muncii, dar și premierul.
Chiar fostul președinte Traian Băsescu a declarat ieri că din cauza lui Florin Cîțu a căzut perspectiva României.
”Avem un ministru de Finanțe care vorbește fără să știe ce spune - din cauza asta s-a schimbat perspectiva de rating”, a declarat Băsescu. ”Când vorbește fără să se gândească la ce spune, culegi efectele”.
Aseară, la RTV, Traian Băsescu a confirmat ceea ce observam mai sus: ”Sunt doi oameni care trebuie să fie atenți: ministrul de Finanțe și premierul”.
”Când spune că deficitul va fi de peste 4%, nu 3%, fără să încerce să îl diminueze, asta se întâmplă”, spune fostul președinte. ”Dacă (vreunul dintre cei doi) va mai face declarații, vom ajunge la junk și nu vom avea nici investiții străine, ne vom împrumuta la dobânzi tot mai mari și pe termene tot mai scurt”.
Cu toate acestea, azi Iohannis nu a recunoscut nimic, nici vina sa, nici a oamenilor pe care i-a impus în funcții și care au adus nota proastă României. Iohannis continuă meciul său politic cu PSD, aceasta părând a fi singura sa preocupare constantă.
”Este suficient să citim comunicarea Standard & Poor's, care spune clar că această retrogradare s-a făcut din cauza derapajului bugetar, care a apărut motivat de cheltuiala excesivă și bugetul prost făcut de Guvernul anterior, nu de acesta”, spune Iohannis.
Președintele spune că guvernul Orban ”de abia a venit și a găsit situația gata deteriorată”. Mai mult, în ciuda împrumuturilor uriașe și a măsurilor controversate, Klaus Iohannis e optimist.
”Sunt convins că, pe măsură ce vom continua, vom avea un buget mult mai solid pentru anul 2020, un comportament bugetar adecvat și… se va reveni la acest rating”, a declarat Iohannis, conchizând, fără pic de îndoială că ”pentru omul de rând impactul nu va fi măsurabil” (ratingul scăzut, n.n.).
„E posibil, pe undeva, să apară o mică influență și la dobânzile pe piața internațională”, a mai zis președintele României.