BUCUREȘTI, 12 dec – Sputnik. Senatorii americani consideră Rusia un „sponsor al terorismului”, potrivit unui proiect de lege aprobat de comisia pentru afacerile internaționale a Senatului SUA. Decizia cu privire adoptarea oficială a unei astfel de formulări urmează să fie luată de secretarul de stat, anunță RIA Novosti, cu referire la serviciul de presă al comisiei.
Documentul îi solicită șefului Departamentului de Stat să dea un aviz în această problemă în decurs de 90 de zile de la intrarea lui în vigoare. În același termen, el trebuie să constate dacă în Donbas se află formațiuni înarmate controlate de Rusia și dacă acestea, alături de formațiunile înarmate din autoproclamatele RPL și RPD, pot fi incluse la categoria “organizații teroriste străine”.
În prezent, în lista Departamentului de Stat a “sponsorilor terorismului” figurează Iranul, Coreea de Nord, Siria și Sudanul.
Săptămâna trecută, subsecretarul de Stat al SUA, David Hale, a menționat că Departamentul de Stat nu consideră Rusia un sponsor al terorismului. Rusia, potrivit lui, este ea însăși o victimă a atacurilor teroriste.
Cercetătorul Centrului de Studii Europene al Institutul de Economie Mondială și Relații Internaționale “E. M. Primakov” Vladimir Olencenko consideră că nu este deloc întâmplătoare evocarea acestei chestiuni anume acum.
“Conflictul dintre democrați și republicani ia forme neașteptate, extravagante, întregul potențial al bunului simț a fost epuizat. Provoacă, probabil, îngrijorări faptul că Trump s-a întâlnit cu Lavrov și discuția a fost una constructivă și a demonstrat că nu există bariere care nu pot fi depășite. Cu atât mai mult că anul viitor au loc alegeri prezidențiale în SUA. Iată că a apărut ideea de a califica Rusia drept susținătoare a terorismului. Adică, se pare că discernământul nu se îmbină deloc cu actuala politică americană și ia forme din cele mai bizare, a declarat Vladimir Olencenko la radio Sputnik.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a întreprins marți o vizită la Washington, la invitația omologului său american Mike Pompeo. Lavrov s-a întâlnit nu doar cu secretarul de stat, ci și cu președintele american Donald Trump.