Agenții de circulație vor începe, din această dimineață, controale intense în trafic. Șoferii care vor fi prinși că transportă ilegal porci în portbagaj vor fi amendați. Animalele, indiferent că sunt vii sau moarte, vor fi confiscate și incinerate.
Robert Chioveanu, președintele ANSVSA, a explicat în ce constă acțiunea.
"Controalele în trafic încep de miercuri, împreună cu Poliţia Română. Cei care sunt prinşi cu porcul în portbagaj vor fi sancţionaţi, iar porcul va fi confiscat şi va merge către o unitate de incinerare, atunci când sunt elemente legate de lipsa unor documente sau acte pentru transport", a avertizat acesta, potrivit agerpres.ro.
Potrivit celor mai recente date ale ANSVSA, pesta porcină africană –PPA - evoluează în prezent în România în 254 de localităţi din 28 de judeţe, cu un număr de 709 focare - dintre care 11 focare în exploataţii comerciale şi patru focare în exploataţii de tip A, în alte şapte judeţe fiind diagnosticate doar cazuri la mistreţi.
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, şi până în prezent, au fost eliminaţi 540.591 de porci afectaţi de boală şi au fost diagnosticate 2.379 de cazuri la mistreţi.
Peste 13.000 de proprietari au fost despăgubiți până la data de 10 decembrie 2019, iar valoarea totală a plăților este de peste 330,65 de milioane de lei.