BUCUREȘTI, 10 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum puțin timp, DNA a transmis oficial detaliile acțiunii care vizează trei parlamentari PSD și mai mulți directori și funcționari ai Direcției Regionale de Drumuri si Poduri Timișoara, Agenției de Control și Încasare Nădlac II și Moravița.
Numele și detaliile se pot citi în comunicatul DNA – dar un alt fapt surprinde – și chiar se poate spune că schimbă regulile în politică.
Să citim câteva pasaje din ceea ce numesc procurorii ”date și probe care conturează următoarea stare de fapt”.
”2. modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), respectiv pe linie de partid și cu remiterea unor sume de bani” – scrie DNA.
Observație: vom vedea mai departe că trebuie scris ”pe linie de partid și (în unele cazuri) cu remiterea unor sume de bani”. Dar să vedem mai departe:
”Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, inculpații Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian și suspectul Căprar Dorel Gheorghe (deputat, șef PSD Arad, n.n.) și-ar fi folosit influența conferită de calitățile lor de persoane cu funcție de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcțiile de controlor trafic în cadrul D.R.D.P. Timișoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi”.
O altă observație – viteza cu care au finalizat procurorii ancheta pare amețitoare – din noiembrie până în prima săptămână a lui decembrie?!
”De menționat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaților, urmând ca decizia finală să îi aparțină suspectului Căprar Dorel Gheorghe”, scrie DNA, precizând că ”Existau și situații în care candidaților care aveau susținere politică să nu li se mai pretindă și remiterea unor sume de bani”.(Ultima precizare se referă la prima observație).
Dar, ce reținem de aici - două aspecte: primul – susținerea, pe linie de partid, a unor angajări; al doilea – ”fraudarea concursului”. Fapt esențial, omis de comunicat - erau legate cele două aspecte unul de celălalt? Și ce înseamnă concret ”fraudarea”
Sincer, înclin să cred că NU, pentru că dacă era ”fraudat concursul”, asta nu se putea face de un singur om, oricât de șef politic era el, ci de mai multe persoane… ori acuzația de ”fraudare a concursului”, ”fals” sau alte chestiuni conexe NU există printre fapte inculpaților!
Deci, rămâne acuzația de susținere/impunere pe linie de partid a unor funcționari. Păi, dacă este așa… atunci se schimbă tot în politică, pentru că asta e o regulă! În România, încă de vremea lui Emil Constantinescu și a celor 15.000 de specialiști! În străinătate, cel puțin în SUA, nu mai vorbesc!
E corectă această ”regulă”? Nu cred… dar mai nimic nu e corect în democrația capitalistă pluripartită. De exemplu, nu e corect ca un om de partid precum Florin Roman să fie impus în vreo 10 consilii de administrație – pe linie politică – iar acum să urle că sunt 65.000 de oameni angajați de PSD care trebuie luați în colimatorul schimbării.
Sau, cum vede DNA intenția premierului Orban de provoca restructurarea unor instituții pentru a ocoli (”frauda”?) procedura concedierii unor funcționari – și a angajării unora din PNL și alte câteva partide asociate?
Va schimba DNA regula și se vor opri angajările pe linie politică? Păi se vor goli multe partide de membri! Se schimbă totul în politică – cine știe, poate va fi chiar mai bine. Dar, deocamdată, asta e regula, iar cei de la PSD Arad nu au inventat nimic – dimpotrivă, DNA pare că inventează regulii noi!
O altă acuzație – ”suspectul Căprar Dorel Gheorghe, ar fi pretins și acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remiși în mod direct la casieria organizației județene de partid”.
Sau, spune DNA, cercetările au mai stabilit că ”șefii din cadrul D.R.D.P Timișoara sau în alte instituții locale sau regionale, susținute de partid în acele funcții, ar fi avut obligația de a plăti o taxă lunară la casieria organizației județene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcția deținută”.
Nu știu în cazul celor 5000 de euro – dar e clar că dacă erau virați la partid, nu era în folos personal. În schimb, în cazul ”obligației de a plăti o taxă lunară la casieria organizației județene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcția deținută”, asta e o chestiune care se regăsește peste tot – inclusiv la parlamentari.
Dar nu e o obligație în sensul ”dacă nu, ești afară”, ci o chestiune normală în politică – adică e normal ca unul care a ajuns într-o funcție susținut de partid să susțină și el partidul. Sigur, nu cunosc toate datele de la (PSD) Arad, dar nu pare ceva ieșit din comunul politicii.
Ce înseamnă, în terminologia DNA, ”taxă lunară la casieria organizației”?! Cumva donație la partid? Cotizație asumată? Sau ce?... Că dacă nu dădeau bani la negru, atunci iar ajungem la situația de mai sus – DNA schimbă regulile în politică.
Și dacă e așa, atunci situația nu e deloc simplă… pentru că ar trebui puși sub acuzare sute de parlamentari, zeci de mii de lideri locali și sute de mii (milioane?) de membri și persoane susținute de partide! Din toate partidele!
Pe scurt, cazul prezentat de DNA chiar de ”Ziua Anticorupției” și completat azi schimbă absolut totul în politică – și necesită o dezbatere mult mai amplă.