Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Proteste masive în Franța din cauza pensiilor

© REUTERS / CHARLES PLATIAUProtest la Paris, 05 decembrie 2019
Protest la Paris, 05 decembrie 2019 - Sputnik Moldova-România
Abonare
Peste 800.000 de francezi au protestat ieri în Franța, în mai multe localități, cauza fiind reforma sistemului de pensii, propunere care a provocat declanșarea grevei în aproape toate sectoarele de activitate.

BRUXELLES, 6 dec - Sputnik, Daniela Porovăț. Peste 800.000 de oameni au ieșit în stradă într-un număr de peste 70 de orașe pentru a se împotrivi reformei sistemului de pensii inițiate de președintele Emmanuel Macron. La Paris, unde au protestat circa 250.000 de oameni, au avut loc și incidente, în pofida unui amplu dispozitiv de circa 6.000 de polițiști și jandarmi. Aproape 90 de persoane au fost reținute.

© REUTERS / GONZALO FUENTESProtest la Paris, 05 decembrie 2019
Proteste masive în Franța din cauza pensiilor - Sputnik Moldova-România
Protest la Paris, 05 decembrie 2019

La grevă au luat parte cam toate categoriile socio-profesionale: profesori, pensionari, studenți, avocați, medici, angajați din sectorul energiei și transporturilor, ba până și polițiști, care au blocat unele secții.

Cât despre amplitudinea grevei, nu mai puțin de 44% dintre salariații companiei de electricitate EDF au fost în grevă, 80% dintre cei ai RATP (compania publică de transport din Paris și Île-de-France) și 55% dintre cei ai companiei naționale feroviare.

Greva a afectat și școlile, jumătate dintre profesori luând parte la manifestații, dar și cursele aeriene.

© REUTERS / GONZALO FUENTESProtest la Paris, 05 decembrie 2019
Proteste masive în Franța din cauza pensiilor - Sputnik Moldova-România
Protest la Paris, 05 decembrie 2019

Mobilizarea a fost mult mai mare față de precedentele greve, iar manifestațiile vor continua și astăzi, ele amintind de mobilizarea vestelor galbene.

Proiectul de reformă a pensiilor, ale cărui detalii încă nu au fost comunicate de autoritățile guvernamentale, prevede un sistem pe puncte, aplicabil tuturor în locul celor 42 de regimuri existente în prezent.

Fluxul de știri
0