BUCUREȘTI, 6 dec – Sputnik. Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a declarat autoritățile speră că va primi din partea Federației Ruse detalii cu privire la inițiativele pentru lichidarea stocurilor de muniții de la depozitul Cobasna.
După întrevederea cu ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, președintele moldovean, Igor Dodon, anunțase că Rusia propune demararea procesului de lichidare a munițiilor de la Cobasna, regiunea transnistreană.
“E o inițiativă foarte bună, sper că o vom aduce la bun sfârșit, pentru a scăpa de această durere de cap și un mare pericol pentru noi și toată regiunea. Am rugat la Moscova să fie întreprinse niște măsuri concrete în această problemă, așteptăm detalii din partea Rusiei pentru că suntem extrem de interesați de această problemă”, a declarat Chicu.
Potrivit premierului, munițiile din regiunea transnistreană sunt periculoase din cauza riscurilor unui accident legat de expirarea termenului de păstrare a acestora.
Depozitul de muniții din localitatea Cobasna, aflat în stânga Nistrului, se află în apropiere de frontieră cu Ucraina, fiind unul din cele mai mari din Europa. Pe teritoriul transnistrean se află grupul operativ al forțelor armate ruse, succesor al fostei armatei a 14-a, care după destrămarea URSS a trecut sub jurisdicția Rusiei. Grupul operativ are misiunea de asigurare a păcii și protecția depozitelor de muniții.