BUCUREȘTI, 4 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Imediat după finalul discuțiilor oficiale de la Summit-ul NATO, președintele Iohannis a răspuns la câteva întrebări ale presei. Iohannis a abordat o linie prudentă, evitând diplomatic ceea ce presa a aflat – insistența lui Macron despre „moartea NATO”, ca și neînțelegerile pe buget și în legătură cu relația cu Rusia și China.
”Pot să vă spun că au fost discuții foarte calme, foarte așezate, concluzia principală este că NATO este unită - suntem uniți, NATO este puternică și mergem împreună mai departe, fără niciun semn de întrebare”, a declarat Iohannis.
De fapt, ce ne puteam aștepta să declare președintele României? În schimb Iohannis a recunoscut că s-a discutat despre bani – ”s-a reiterat importanța alocării de resurse, acel burden sharing, și națiunile care nu au ajuns încă la 2% majoritatea și-au luat angajamentul ferm și astăzi să accelereze procedura de alocare bugetară, pentru a ajunge și ei la 2%”.
Este de menționat că, la ora actuală, alocarea României a trecut de 2% din PIB, fiind de 2.04% - cu tendințe de creștere, conform mai multor surse.
În privința ”morții cerebrale” Iohannis dă o conotație ciudată: ”nici nu cred că a luat cineva acea afirmație așa, ca atare”. Adică, spune președintele, ”a fost o afirmație care a dorit să șocheze un pic, ca să inițieze un proces de reflecție”.
Deci președintele Franței e văzut ca un fel de ziarist care vrea să șocheze printr-un titlu spectaculos?
”Noi toți suntem de acord că NATO este puternică, fiindcă membrii NATO sunt state democratice”, spune Iohannis, încercând din nou calea „învăluirii” diplomatice – ”Discuția face parte din democrație, fără discuție, nu poate să existe o democrație și, în acest fel, lucrurile sunt convins că vor merge foarte bine mai departe”.
Un jurnalist l-a întrebat pe președintele Iohannis dacă relația NATO cu Statele Unite va fi mai apropiată ca până acum sau ”o concentrare mai degrabă pe o apărare comună europeană”?
”Importanța relației transatlantice nu a fost pusă la îndoială de nimeni, ba chiar mulți, și eu am subliniat importanța acestei relații, însă este nevoie de un proces de reflecție”, spune Iohannis.
Ei bine, aici Iohannis face o deviere uluitoare, care demonstrează, de fapt, absurdul discuțiilor din NATO – și mai ales al organizației.
”Trebuie să stabilim împreună care sunt amenințările la care trebuie să facă față NATO, cine sunt adversarii noștri, cum se relaționează NATO cu noile puteri - de exemplu, ce abordare va avea NATO față de China”, a spus Iohannis.
Deci, se face o legătură directă între ideea de ”adversari ai NATO” și China?! Cel mai mare investitor mondial - Conectat prin nenumărate investiții și proprietăți în toată lumea, inclusiv în state NATO?! Dacă asta nu mai e culmea absurdului, atunci ce e?!...
”Trebuie să clarificăm cum abordăm terorismul internațional, cum se abordează teatrele de război unde NATO nu este prezentă ca atare, dar sunt prezenți membrii noștri”, spune Iohannis.
Cum adică… ”să clarificăm cum abordăm terorismul internațional”?... Nu cumva mai bine ar trebui ”abordat” cum definim ce e ”terorism” și ce nu este? Situația kurzilor este relevantă, în acest moment – dar și a trupelor rebele din Siria antrenate de CIA…
Un alt jurnalist a întrebat despre ”deschidere din partea NATO cu privire la importanța Mării Negre - a existat această deschidere și, în acest sens, în ce cadru de referință rămâne abordarea NATO față de Rusia?”
”Abordarea față de Rusia a rămas neschimbată și nu vedem de ce ar trebui să schimbăm acum această abordare”, a răspuns Iohannis. Pe de altă parte, Iohannis a recunoscut că ”unii au subliniat nevoia unei comunicări mai bune cu Rusia”.
Dar, spune Iohannis, abordarea NATO ”este exact aceeași pe care am avut-o și până acum - o abordare de consolidare a Flancului Estic - și în acest fel, evident, se poate da sentimentul de siguranță și garanția de securitate a membrilor NATO de pe Flancul Estic”.
Adică noi cheltuieli și sporirea dominației americane în țările noastre!
În fine, o altă problemă pentru NATO este tehnologia 5G. ”În ce măsură credeți că este posibil, și în cât timp, să existe o abordare unitară și în cadrul NATO?”, a fost întrebat Iohannis.
”Această chestiune a fost abordată de unii dintre participanți la discuție și devine din ce în ce mai clar că trebuie să legăm abordarea tehnologiei 5G și din punct de vedere al securității naționale, deci, implicit și din punctul de vedere al securității NATO”, a răspusn președintele Iohannis.
5G nu înseamnă o telefonie mai performantă sau un smartphone mai performant, explică Iohannis.
”5G este gândit să intre în toate sferele vieții cotidiene, a vieții de stat, a comunicării între cetățean și instituții, între instituții, până la urmă și între lucruri – este ceea ce se numește Internetul Lucrurilor - și atunci impactul, evident, va fi și pe securitate națională și trebuie să ținem cont de aceste lucruri”, a răspuns președintele.
Mai multe detalii le puteți citi în transcriptul conferinței de presă pus la dispoziție de Președinția României.