CHIȘINĂU, 27 nov - Sputnik. Sectoarele de drum pe care se produc frecvent accidente rutiere ar putea fi monitorizate non-stop de către inspectorii de patrulare. Despre asta a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, în studioul Sputnik Moldova.
Pavel Voicu a menționat că este necesar să fie mai multă poliție în stradă, mai ales pe sectoarele de drum periculoase.
”Șoferii nu conștientizează riscurile atunci când urcă beți la volan. În fiecare zi, depistăm aproximativ 30-50 de persoane care conduc mașinile în stare de ebrietate. Al doilea aspect est depășirea vitezei admise. Toate acestea duc la tragedii”, a spus Voicu.
Totodată, pedepsele pentru conducerea vehiculelor în stare de ebrietate ar putea fi înăsprite.
”Pe termen mediu și lung vom înăspri și pedepsele pentru șoferii care încalcă regulamentul circulației rutiere. Ne referim în special la conducătorii auto care conduc în stare de ebrietate”, a declarat ministrul de Interne.
Pavel Voicu a precizat că, de la începutul acestui an și până în prezent, a crescut cu 700 numărul accidentelor rutiere, în comparație cu perioada similară a anului trecut. Din această cauză, prim-ministru Ion Chicu a convocat anterior Consiliul pentru securitatea circulației rutiere. În cadrul ședinței, șeful Executivului a cerut să fie adoptate măsuri eficiente pentru a diminua numărul accidentelor rutiere.