Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Rusia se opune participării Căștilor Albe la conferința OPCW

© AP Photo / Peter DejongOPCW
OPCW - Sputnik Moldova-România
Abonare
Rusia s-a opus participării organizației Căștile Albe la lucrările conferinței Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice.

BUCUREȘTI, 25 nov  - Sputnik. Rusia susține participarea reprezentanților societății civile la conferința statelor membre ale Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW), însă consideră că nu poate fi admisă participarea ONG-urilor care răspândesc falsuri, cum ar fi în cazul Căștilor Albe, a declarat reprezentantul permanent al Rusiei în cadrul organizației, Alexandr Șulghin.

Anterior, reprezentantul Irlandei, din numele câtorva delegații, și-a exprimat regretul față de neadmiterea unui șir de organizații neguvernamentale la lucrările sesiunii.

„Rusia susține plenar participarea reprezentanților societății civile la ședințele organului de conducere al OPCW. E un imperativ. E important ca opinia organizațiilor neguvernamentale, interesate în activitatea constructivă și eficientă a OPCW, să fie auzită aici. Totuși există și ONG-uri, activitatea cărora nu facilitează, ci chiar afectează organizația noastră, promovează o politizare nejustificată a activității ei, preponderent tehnice”, a spus Șulghin.

El a menționată că “există structuri care se ocupă de răspândirea a unor minciuni, a unor acuzații neîntemeiate în adresa statelor membre”, și „o fac asta nu la îndemnul conștiinței, ci execută niște comenzi politice, deloc gratis”.

Турецкий полицейский в Стамбуле - Sputnik Moldova-România
Internaţional
“Căștile Albe” au confirmat moartea fondatorului organizației

“Dacă ar fi urmăm calea accesului neîngrădit al oricăror ONG-uri la evenimentele organizației noastre, fără a lua în considerație opinia statelor membre cu privire la accesul acestora, inclusiv a reprezentanților unor segmente largi ai societații civile, aici ar putea ajunge structuri întru totul odioase. Spre exemplu, organizația psedudo-umanitară “Apărarea Civilă Siriană”, așa-numitele “Căștile Albe”. Aceștia s-au compromis prin fraude și relații cu grupările teroriste din Orientul Apropiat”, a subliniat diplomatul rus.

Șulghin a amintit că în „linii directoare cu privire la procedurile de participare a ONG-urilor la lucrările conferinței... se conțin cerințele față de ONG-uri: activitatea acestora trebuie să fie una relevantă pentru obiectivele și scopul convenției de interzicere a armelor chimice”.

“Reieșim din necesitatea de a urma aceste principii, de neadmitere în sediul OPCW a celor care nu sunt interesațide realizarea scopurilor și obiectivelor ale convenției, fiind dispuși să profite de această platformă pentru realizare unor alte scopuri”, a conchis Șulghin.

La rândul lui, reprezentantul permanent al Siriei la OPCW, Bassam Sabah, a îndemnat la „respectarea principiului deschiderii și transparenței, care este caracteristic pentru activitatea organizației”. El a amintit că la activitățile OPCW participă 87 de ONG-uri.

„Statele au dreptul să decidă pe cine trebuie să invite și pe cine nu la lucrările conferințe. Sunt importante două principii: relevanța pentru activitatea organizației și faptul că aceste organizații nu trebuie să înainteze acuzații împotriva unui stat sau altul și nu trebuie să se ocupe de răspândirea unor opinii false sau să promoveze interese străine. Știm că unele din aceste organizații împiedică activitatea OPCW, răspândind minciuni, înaintează acuzații neîntemeiate, ceea ce nu corespunde scopurile noastre”, a menționat Sabah.

Organizația Căștile Albe, care a devenit cunoscută și susținută în Occident, și-a declarat drept scop salvarea populației pașnice din zonele desfășurării acțiunilor militare, însă au fost acuzate de autoritățile siriene de relații cu extremiștii și desfășurarea unei activități propagandistice ostile.

MAE al Rusiei a calificat activitatea Căștilor Albe drept element al unei campanii de ponegrire a autorităților legitime ale Siriei, acuzându-le de organizarea unor provocări sub pretextul cărora Occidentul a acuzat Damascul de utilizarea armelor chimice și a aplicat atacuri asupra unor obiective ale trupelor guvernamentale.

Fluxul de știri
0