BUCUREȘTI, 21 nov - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Azi am anunțat în redacție că de la 1 ianuarie nu mai scoatem EvZ - ediția de print. Mulți dintre dvs. nici nu știau că (mai) apărem și pe hârtie, ne citeau doar pe internet. Nu mai există nici o rațiune economică, iar la cele sentimentale a trebuit să renunțăm”.
Așa începe mesajul postat aseară de Dan Andronic, patronul ”Evenimentului Zilei”. Faptul în sine reprezintă un moment de referință pentru istoria presei române, pentru că marele cotidian creat de Ion Cristoiu a schimbat presa română.
Ca ziarist în activitate la vremea apariției ”Bulinei Roșii”, 1992, nu cred că a fost o schimbare în bine… dar trebuie recunoscut că fost un punct crucial, poate cel mai important în istoria presei de după 1990.
Mai exact, cu mici excepții, presa ”mare” - cotidianele centrale - păstra forma serioasă, cu titluri scurte și semnificative sau criptice, cu teme majore pe prima pagină, cu articole ample, docte, scrise de condeieri desăvârșiți, cu corp mic de literă, pentru un public care trebuia să facă un efort să citească.
Ion Cristoiu a introdus prin ”Bulina Roșie” știrea de ”fapt divers” ca element central al primei pagini. A introdus titlurile enorme, pe 2 rânduri, cu subtitluri cât jumătate din text. Textele au devenit scurte, cu corp mare de literă, bazate pe informații șocante, de multe ori pe teme frivole sau din zona patologicului.
Mulți ziariști de la ”EvZ” erau începători, scriau prost, dar erau inteligenți, perspicace, bătăioși – iar (fără îndoială) maestrul Ion Cristoiu (ajutat de SR Stănescu o perioadă) a știut să creeze o ”armată” de temut - și un produs vandabil, de fapt chiar un ”drog” pentru opinia publică, un ziar care avea să devină în timp record numărul 1 ca importanță în presă.
Deci, de la EvZ se poate spune că de atunci presa ”mare” a fost tabloidizată – iar căderea de azi, inclusiv fenomene imediat ulterioare gen OTV sau creația mea, ”Atac la persoană”, nu ar fi putut avea impact (peste câțiva ani) dacă nu ar fi existat EvZ.
Acum, pe lângă vestea tristă, favoritul lui Ion Cristoiu, Dan Andronic, care a făcut carieră ca redactor șef adjunct la EvZ și a ajuns ulterior patron , anunță și vești bune:
”Ne vom concentra pe ceea ce avem: evz.ro, capital.ro, Revista Capital, Topurile Capital, Evenimentul Istoric, urmând să investim puternic în EvZ TV, cu Mirel Curea, manager de proiect și EvZ Premium, cu Simona Ionescu, redactor șef”.
Vestea EvZ TV este excelentă, pentru că dacă, proiectul va fi condus de Mirel Curea, înseamnă că va fi destinat investigațiilor serioase de presă.
La rândul său, Mirel Curea salută decizia lui Dan Andronic ”pentru că este luată la vreme”. Totul a plecat de la câteva realități clare, spune Mirel Curea, enumerând:
1. ”Oamenii nu mai cumpără ziare”.
2. ”Bugetele de publicitate pentru print bat spre zero”.
3. ”Hârtia se scumpește de parcă ar fi foiță de aur”.
”Regele Print a murit! Trăiască Regele Online!”, scrie Mirel Curea, ”Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în EvZ print - îi așteptăm și pe ei, alături de ceilalți, pe online”, scrie Dan Andronic căruia îi urăm succes în noua formulă de presă.