În aceste condiții, Dăncilă a anunțat că va prezenta azi programul, tot în cazul unei conferințe de presă maraton.
”Voi răspunde ca de obicei întrebărilor care vin de la presă”, a spus Dăncilă, care a anunțat că mâine va avea ”un discurs final pentru români, mă voi adresa tuturor cetățenilor români și astfel voi închide campania electorală”.
Acum puțin timp, Viorica Dăncilă a confirmat că se ține de promisiune – și evenimentul va avea loc azi, la Palatul Parlamentului, Sala Spiru Haret, începând cu ora 18:00.
Accesul este liber pentru toți reprezentanții mass-media, iar intrarea se face pe baza legitimației de presă și a actului de identitate, la intrarea S2, începând cu ora 16:00.
”Voi prezenta în această seară viziunea mea, profilul de președinte, angajamentele pe care mi le iau în fața poporului român și obiectivele strategice pe care mi le propun în calitate de Președinte al României”, anunță Viorica Dăncilă.
Am vorbit cu mii de oameni în această campanie, arată Viorica Dăncilă, ”am avut zeci de deplasări în toată țara, discuții cu tineri și bătrâni, antreprenori, medici și profesori, oameni de la oraș sau de la sate”.
”Aceste discuții mi-au arătat câteva lucruri simple pe care și le doresc românii”, explică Dăncilă sursa de inspirație a Programului său prezidențial.