Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Rusia va domina producția mondială de platină și paladiu cu noul proiect Arctic Palladium

© Fotolia / ArrlxxАрктический пейзаж
Арктический пейзаж - Sputnik Moldova-România
Abonare
Proiectul Arctic Palladium, care implică instalarea mai multor depozite de metale din grupul platină în Peninsula Taimîr din Rusia, se apropie de finalizare. Acest proiect va face din Rusia cel mai mare producător mondial de platină.

BUCUREŞTI, 21 nov – Sputnik, Doina Crainic. Metalele din grupa platinei (PGMs) sunt un grup de șase metale: ruteniu, rodiu, paladiu, osmiu, iridiu și platină. Acestea au proprietăți fizice și chimice similare și apar de regulă împreună în aceleași depozite minerale.

Depozitele stochează aproape cinci mii de tone de metale din grupa platină, cu un potențial de producție de 120 de tone pe an, potrivit lui Musa Bazhaev, directorul Russian Platinum. Producția va fi lansată în 2024, potrivit RT.

Creşterea traficului de marfă de-a lungul rutei Mării de Nord va face ca Rusia să devină liderul mondial în producția de metale din grupul platină, în special paladiu, a mai spus Bazhaev în timpul unei întruniri cu președintele rus Vladimir Putin.

„Desfăşurăm proiectul pe baza noilor cerințe de mediu. Nu vom avea deșeuri lichide, ci depozitare uscată… pentru a nu afecta mediul”, a explicat acesta.
L'entraînement militaire en Arctique  - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Moscova: SUA vor să transforme Arctica într-un teatru de război

Bazhaev a subliniat că proiectul va permite Rusiei să producă peste 50% din metalele din grupul platină din lume. Președintele Putin a lăudat proiectul, remarcând importanța și randamentul acestuia.

Investiția totală în proiect a fost de 15 miliarde de dolari, iar profitul net se ridică în prezent la 3,7 milioane de dolari, ceea ce reprezintă un rezultat „excelent”, potrivit lui Putin.

Unul dintre cele mai ample proiecte din lume pentru dezvoltarea grupului de metale platină, Arctic Palladium, a fost convenit în 2018 între Russian Platinum și Norilsk Nickel. Obiectivul acestuia este dezvoltarea de proiecte miniere în Siberia, unde sunt unele dintre cele mai bogate depozite de platină și paladiu din lume.

Industria minieră din Rusia, a doua cea mai mare din țară după cea de petrol și gaze, reprezintă o pondere semnificativă din PIB și exporturi.

Fluxul de știri
0