Este vorba despre Federație Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar – FSLI -, Federația Sindicală din Învățământul Universitar ”Alma Mater” și Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”.
Liderul FSLI, Simion Hăncescu, a explicat că rămâne să se facă în următoarele zile niște calcule referitor la ce se va întâmpla cu majorarea salarială prevăzută pentru data de 1 septembrie 2020, dar că, de la 1 ianuarie 2020 nu se mai pune problema să nu se mai acorde măriri.
”Se fac calcule, nu a spus nimeni că nu se va acorda această mărire, dar peste 2 săptămâni o să discutăm din nou această speță. În momentul de față, avem 2,9% din PIB de la bugetul de stat alocat direct în bugetul Ministerului Educației”, a precizat liderul FSLI, potrivit edupedu.ro.
La rândul său, Anton Hadăr, de la ”Alma Mater”, a declarat că la întâlnirea de peste 2 săptămâni va participa și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
”Într-adevăr, sub semnul întrebării rămâne 1 septembrie 2020. Acolo nu ni s-a dat un răspuns cert, dar peste 2 săptămâni când ne vom vedea eu cred că se vor găsi posibilități financiare să i se asigure educației ceea ce i s-a promis”, a explicat Hadăr.
Acesta a subliniat că este vorba despre o mărire de 50 de procente în septembrie 2020 și nu a salariilor, ci de o diferență dintre salariile din grila din legea salarizării 2022 și cea de anul trecut.
Potrivit sursei citate, se preconizează în legea actuală că se vor da 4 măriri a câte 25% din diferențele din cele două perioade, 2022 și 2018. S-a luat o primă tranșă anul acesta, la început.
”Ar urma la anul – și aceasta a fost asigurată de dl premier că se va, la 1 ianuarie. Dar, la 1 septembrie, a spus domnia sa că trebuie să facă niște calcule și noi sperăm să fie pozitive pentru noi”, a precizat Hadăr.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” a spus care sunt prioritățile momentului.
”În momentul de față, prioritară este ordonanța de rectificare bugetară și după aceea se trece la creionarea bugetului pe anul viitor. Dacă se pierde ceva, avem nevoie de angajament din partea guvernului”, a declarat Nistor.