BUCUREȘTI, 18 nov – Sputnik. Douăzeci de bănci din Europa, dintre care majoritatea franceze, dar și una germană - Deutsche Bank - au purces la dezvoltarea unui sistem de plăți unic, care le va înlocui pe Visa și Mastercard. Cine va ajuta Bruxelles-ul să obțină independența financiară și de ce acest lucru a devenit necesar acum, citiți în materialul RIA Novosti tradus mai jos.
"Divorțul" necondiționat
Formal, Uniunea Europeană își promovează independent politica financiar-economică, însă, în realitate, multe lucruri la Bruxelles sunt determinate de dispozițiile de la Casa Albă. În aceeași situație se află și multe alte state care își achită contractele externe în dolari.
Primele probleme, legate de această situație, au fost resimțite de europeni la mijlocul anului 2018, când Washingtonul a anunțat că părăsesc acordului nuclear cu Teheranul, amenințându-i cu sancțiuni pe toți cei care procură petrolul Iranian. UE a fost pusă în situația de a alege: să fie lovită de restricțiile americane sau să renunțe la importul de 500 de mii de bareli de combustibil pe zi.
Situația a devenit mai complicată din considerentul că plățile pentru resursele naturale sunt efectuate prin sistemul de plăți interbancare SWIFT, controlat de SUA. Washingtonul ar fi putut să-l blocheze, ceea ce echivala cu stoparea totală a afacerilor.
Înțelegând că Washingtonul va continua să șantajeze Bruxellesul cu debranșarea de la SWIFT sub orice pretext – fie în cadrul războiului comercial, fie din cauza procurării gazului lichefiat rusesc, finanțiștii europeni au anunțat crearea propriului sistem de plăți interbancare – INSTEX.
În aceste fel, Europa a urmat exemplul Rusiei și Chinei, care dispun deja de SPFS și CIPS. În următoarea perioadă aceste două platforme vor fi unite, iar mai târziu la acestea urmează să se alăture și sistemul indian de plăți, care se află în faza de elaborare.
Liderii Rusiei, Chinei și Indiei au convenit asupra acestui fapt la summitul BRICS din Brazilia. Se presupune că sistemul unificat de plată va funcționa după modelul “ecluzei”, când mesajele despre plăți sunt recodificate în funcție de sistemul de plăți a fiecărei țări.
Pe lângă independența de politica financiară americană agresivă, o astfel de abordare va contribui și la dedolarizarea comerțului: se crează oportunități pentru efectuarea plăților pentru mărfuri în monedele naționale.
PEPSI în loc de Visa
Convingându-se, după exemplul Rusiei și Chinei, că dezvoltarea propriului sistem de plăți, liber de controlul Washingtonului, este posibilă, 20 de bănci europene au lansat proiectul PEPSI (Pan-European Payment System Initiative), care urmează să le înlocuiască pe cele Visa și Mastercard.
PEPSI nu doar le va asigura companiilor europene un comerț sigur cu Iranul și altor state indezirabile pentru Washington. Sistemele de plăți americane vor fi lipsite de informațiile cu privire la sumele cheltuite de cetățenii UE, iar acest lucru va slăbi expansiunea companiilor SUA pe piețele europene.
Noul sistem de plăți este util și Rusiei: va fi mai ușor de a coordona cu Banca Centrală Europeană integrarea reciprocă a sistemelor de plăți. Nu este exclus că și carul rusesc “Mir” va fi acceptat în curând în statele UE.
Un alt posibil instrument al scoaterii pieței financiare europene de sub controlul SUA sunt banii digitalii. La începutul lunii noiembrie, Asociația Federală a Băncilor din Germania, din care fac parte Deutsche Bank, Credit Suisse și Commerzbank au propus crearea unui Euro electronic care va fi integrat în sistemul paneuropean de plăți. În același timp, nemții nici nu ascund împotriva cui este îndreptat acest sistem.
E singurul mijloc prin care putem să facem față presiunilor concurențiale din partea SUA, a menționat Asociația, numind valuta digitală Libra pe care încearcă să o lanseze Facebook “o cauză potențială ale unor conflicte economice și politice”.
Reamintim: la sfârșitul lunii august, guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, a declarat că dependența lumii de dolari, ca valută de rezervă, este una riscantă și a propus înlocuirea ei cu o valută digital nouă, bazată de coșul global de mărfuri.
“Într-o lume multipolară avem nevoie de o valută multipolară”, a subliniat Carney, adăugând că acum multe state depind excesiv de fluctuațiile de pe piața americană. În același timp, sistemul financiar este dezechilibrat din cauza unor state care au adoptat rate negative, iar altele, inclusiv SUA, susțin rate de bază mai sus de zero.
În opinia guvernatorului Băncii Angliei, reechilibrarea sistemului va fi posibilă doar printr-o nouă valută, îndeosebi dacă aceasta va fi una electronică.