BUCUREȘTI, 31 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orei 9.30, când era clar că Revoluția triumfa și după o întâlnire cu Nicolae Ceaușescu, în jurul orei 8.00, Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale, s-a sinucis în sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, potrivit informațiilor oficiale, împușcându-se cu un pistol în zona inimii.
Decesul a survenit în jurul orei 14.00 la Spitalul Elias, informează ro.wikipedia.org.
Evident, au existat mai multe scenarii despre acest caz, unul fiind că generalul Milea a fost împușcat.
Într-un interviu publicat în revista Caietele Revoluției, viceamiralul în rezervă Ștefan Dinu, fost șef al Direcției de Informații a Armatei în decembrie 1989, a punctat câteva aspecte referitoare la omul Vasile Milea.
Acesta a explicat că Milea era un fricos și nu știa să țină un secret.
”Vasile Milea era un om simplu, prea deschis, își destăinuia off-ul și din familie cu prea mare ușurință!”, a declarat Dinu.
Ion Mihai Pacepa povestește că la o petrecere care a avut loc la Neptun, Vasile Milea s-ar fi îmbătat și ar fi căzut în genunchi, sărutând portretul lui Nicolae Ceaușescu.
Ștefan Dinu a respins această ipoteză, însă a subliniat, din nou, faptul că Milea era ”sperios” și că, după ce ieșea de la Tovarășul, îi povestea lui cum fusese umilit de Ceaușescu.
”Măgarule, dobitocule, să nu mai calci pe aici! Și i-a azvârlit documentele în mijlocul biroului”, a povestit sursa citată.
Acest control psihologic exercitat de Nicolae Ceaușescu ar fi putut juca un rol important în tot ce a fost în decembrie 1989, în sensul că nu a putut ieși din toată această teamă față de Tovarășul.
Greșeala lui Vasile Milea
Viceamiralui (r) spune că Vasile Milea a fost între ciocan și nicovală și că nu dorea să transmită mai departe ordinele abuzive.
”O singură greșeală a făcut. A cedat în noaptea aceea, în Piața Universității (în noaptea de 21/22 decembrie 1989, Vasile Milea a comandat personal acțiunile militare de reprimare a protestelor din zona Piața Universității – Hotel Intercontinental – nota Georgiana Arsene). Actul lui de sinucidere l-am luat și ca pe o mare mustrare. Nu a mai admis să i se supună lui Ceaușescu, chiar cu prețul vieții”, a explicat viceamiralul (r) Ștefan Dinu.
Acesta a adăugat că unii cred că Milea s-a sinucis din cauza remușcării, însă actul de sinucidere a reprezentat un refuz de a accepta ordinul lui Ceaușescu din acea dimineață, când i s-a spus că îl așteaptă plutonul de execuție dacă nu îndeplinește ordinul.
Colonelul Corneliu Pârcălăbescu a povestit ultima întâlnire avută cu Vasile Milea.
”Când am intrat în birou, generalul Milea mi-a spus: ”Am primit ordin de la Nicolae Ceaușescu să trag în popor. Eu nu pot să dau ordin să se tragă. Doresc să rămân singur să dau unele telefoane, după care cobor la unitățile militare. Spune-i lui Vătămănescu să fie prezent”, a declarat colonelul Pârcălăbescu.
Faptul că Milea nu dorea să execute ordinul l-a făcut, susține Ștefan Dinu, să se sinucidă.
Wikipedia notează că moartea lui Vasile Milea l-a înfuriat pe Nicolae Ceaușescu care l-a numit ”trădător”, deși generalul dăduse deja ordin ca armata să iasă în apărarea lui Nicolae Ceaușescu și să reprime revoluționarii.
La ora 10.45, posturile de radio și televiziune au transmis că ministrul Forțelor Armate a acționat ca un trădător, împotriva ”independenței și suveranității României și, dându-și seama că este descoperit, s-a sinucis”.